x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Celelalte Cuvinte două concerte la rând

Celelalte Cuvinte două concerte la rând

16 Noi 2014   •   18:41
Celelalte Cuvinte două concerte la rând

Grupul orădean prezintă ceva inedit: două concerte, cu două teme diferite, în două locaţii diferite, ambele în Bucureşti, două zile la rând. Astfel, pe 6 decembrie, formaţia va sărbători 20 de ani de la lansarea albumului “Armaghedon” în club Fabrica iar ziua urmatoare lansează “Trup si Suflet”, la Hard Rock Cafe. , a spus solistul şi chitaristul Călin Pop. Primul concert, va fi dedicat albumului “Armaghedon”, lansat în 1994 şi va fi "sângeros" promit orădenii. Celelalte Cuvinte va cânta toate piesele de pe “Armaghedon” plus alte hituri, într-un eveniment dedicat laturii hard a formaţiei. Mai mult, aniversarea aduce o reeditare a albumului “Armaghedon”, în format digipack. "Armaghedon este un material deosebit de dinamic, cu un mesaj special, aparte. Un rock/metal în manieră simfonica, o piatră de hotar în cariera formaţiei. Celelalte Cuvinte este şi va ramâne rock iar la aniversarea , ne vom bucura din plin de un concert hard rock, în toată puterea cuvantului ", promite Călin Pop.
La Hard Rock Cafe, se lansează Trup şi Suflet, live acustic la Cinema Patria. Este primul material live lansat de Celelalte Cuvinte în întreaga carieră şi conţine concertul de peste două ore de la Patria. Atunci, cei patru muzicieni şi-au “răstălmacit” compoziţiile, în variantă acustică şi le-au cântat aşa cum n-au mai fost auzite niciodată. Albumul conţine 13 piese şi va fi lansat în două formate: DVD şi CD audio.

×