Grupul orădean susţine diseară singurul concert la Bucureşti din această toamnă. Începând de la ora 21:00, în "biserica de argint" din Preoteasa "cuvintele" vor cânta circa două ore.
Sub supravegherea lui Ovidiu Roşu - Master of Sound, Călin Pop, Marcel Breazu, Tinu Iovan şi Tibi Pop vor cânta compoziţii mai vechi şi mai noi, inclusiv cele de pe recentul disc, "Stem" (2008). Cei care nu şi-au luat încă bilete (30 de lei înainte de concert) plătesc azi 40 de lei. Cei care şi-au cumpărat din timp bilete la concert au participat la un concurs organizat pe site-ul oficial al trupei, dotat cu premii din marchandise-ul formaţiei. La tragerea la sorţi au fost desemnaţi următorii câştigători: Cătălin Dumitrache, Răzvan Cojocaru, Lucian Voicu şi Manuel Mardare. Am aflat de la Călin Pop că: "În această seară grupul are câteva piese, care de ani buni nu s-au mai cântat în concerte". Cu toţii sunt preocupaţi de concertul din decembrie 2011, "ce va marca 30 de ani de existenţă a grupului şi va fi fixat pe suport audio-video". Unul dintre cele mai valoroase grupuri rock din România s-a "născut" la 13 decembrie 1981, în Timişoara, în vremea studenţiei, domiciliul următor fiind stabilit la Oradea. Fără să-şi dorească "prietenia" posturilor de radio sau să ţină cont de "ce e la modă", Celelalte Cuvinte au mers tot timpul "pe drumul lor" spre încântarea fanilor din întreaga ţară.
Citește pe Antena3.ro