x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Ed Sheeran este în curs de recuperare după accidentul de bicicletă

Ed Sheeran este în curs de recuperare după accidentul de bicicletă

04 Noi 2017   •   18:00
Ed Sheeran este în curs de recuperare după accidentul de bicicletă

Ed Sheeran a declarat că este în curs de recuperare după accidentul de bicicletă de luna trecută de la Londra în urma căruia s-a rănit la încheietura mâinii şi la cot şi în urma căruia a fost silit să anuleze un turneu în Asia, informează sâmbătă DPA. 

"Nu sunt încă pe deplin recuperat dar voi ajunge şi acolo", a declarat cântăreţul britanic de 26 de ani care a trebuit să poarte ghips în această perioadă. 

"Faptul că mi-am rupt mâna mi-a permis într-un fel să mă relaxez puţin, dar sunt gata să mă întorc la muncă", a declarat Sheeran pentru DPA. 

Ed Sheeran, care în prezent se află pe locul al doilea în topul single-urilor de pe iTunes, cu balada sa "Perfect", a plecat în turneu pentru a-şi promova ultimul album, "Divide", pe care se află mai multe hituri. 

"Nu vreau să reduc ritmul", a spus cântăreţul despre lunile pline pe care le-a avut de la lansarea noului album, în martie. El avea programat joi un concert la Jakarta. 

Ed Sheeran, cunoscut pentru activităţile lui riscante, precum bungee jumping, spune că accidentul nu l-a lăsat cu dorinţa de a fi mai prudent. "Nu îmi trăiesc viaţa într-o bulă. Încerc să-mi trăiesc viaţa aşa cum trebuie", a mai spus el.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ed sheeran accident recuperare