x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Evenimente culturale

Evenimente culturale

de Magdalena Popa Buluc    |    06 Dec 2023   •   10:00
Evenimente culturale

Miercuri, 6 decembrie 2023, de la ora 19.00, în Sala Mică a Ateneului Român, va avea loc recitalul de pian susținut de Stefano Brizzi, organizat de Asociația Culturală „Iancu Ţucărman și Maria Popa”, în colaborare cu Filarmonica George Enescu, cu sprijinul Institutului Italian de Cultură din București.

Stefano Brizzi este câștigătorul “Premiului Special Iancu Țucărman” din cadrul concursului Steinway Piano Competition for Young Pianists, Italia – 2023, desfășurat la Verona.

 

Joi, 7 decembrie 2023, de la ora 19.30, la sediul Institutului Italian de Cultură din București, din Aleea Alexandru 41, va avea loc concertul susținut de Trio-ul Gianluca Lusi, Simone Zanchini și Luigi Masciari în cadrul căruia va fi prezentat noul disc cu compoziții inedite intitulat “Gone”. Albumul produs de casa de discuri Tosky Records s-a bucurat imediat de un enorm succes atât în Italia cât și în străinătate, a fost recenzat de jurnaliști din domeniu și prezentat la diferite posturi de radio din Italia și din alte țări (Germania, Anglia, Guatemala). Una dintre piesele de pe acest album, „Smile Please”, a fost inclusă în playlist-ul oficial al celui mai important canal muzical digital din lume, „Spotify”.

 

Cu ocazia Zilei Spațiului Cosmic, la sediul Institutului Italian de Cultură din București, în Aleea Alexandru 41, va fi inaugurată, în data de 11 decembrie 2023, la ora 18.00, expoziția de imagini satelitare “Looking Beyond”, promovată de Ministerul Afacerilor Externe al Italiei, în colaborare cu Agenția Spațială Italiană și Telespazio/e-GEOS, curatoriată de Filippo Maggia. Printr-un itinerariu format din imagini surprinse de constelația satelitară italiană COSMO-SkyMed, aparținând Agenției Spațiale Italiene și Ministerului Apărării, proiectul oferă posibilitatea de a reflecta asupra contribuției tehnologiilor satelitare la observarea Pământului, la promovarea dezvoltării sustenabile și la protejarea patrimoniului natural și cultural.

 

Marți, 12 decembrie 2023, la ora 17.45, la Cinema Victoria din Cluj-Napoca și joi, 14 decembrie 2023, la ora 20.00, la Cinema Muzeul Țăranului din București va fi proiectat, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe și al Cooperării Internaționale, filmul „Dante”.

Regia: Pupi Avati

cu: Sergio Castellitto, Alessandro Sperduti, Enrico Lo Verso, Carlotta Gamba

biografic, Italia, 2022, 94 minute

 

Vă amintim că expoziția de fotografie Are They Rocks or Clouds? de Marina Caneve, inaugurată în data de 29 noiembrie 2023 la SwitchLab (Casa Presei Libere, Corp A2, etaj 3) și organizată în colaborare cu Institutul Italian de Cultură din București, va rămâne deschisă până la data de 19 ianuarie 2024. Program de vizitare: de joia până sâmbăta, în intervalul orar 16.00 – 20.00, în perioadele 29 noiembrie – 17 decembrie 2023 și 8 – 19 ianuarie 2024.

 

Grupul muzical Alternativ Quartet va susține un concert în Sala Mare a Institutului Cultural Român luni, 4 decembrie 2023, la ora 19.30, ca preambul la turneul de lansare al noilor albume ale trupei, „Deocamdată suntemˮ și „Departe de solstițiuˮ. În cadrul evenimentului, organizat cu sprijinul Institutului Italian de Cultură din București,  va avea loc și vernisajul expoziției fotografului italian Matteo Scarpa, ale cărui lucrări, realizate exclusiv în format analog cu aparate Rolleiflex Old Standard din 1933 și Leica IIIF din anii 1950, constituie componenta vizuală a celor două albume promovate de turneu.

 

Începând cu data de 13 noiembrie, pe site-ul Bienalei de la Veneția – www.labiennale.org – sunt publicate noile anunțuri pentru depunerea de candidaturi în domeniul regiei, dramaturgiei și spectacolelor site-specific pentru ediția 2024-25 a Bienalei College Teatro, inițiativă ce consolidează tradiția Bienalei de la Veneția de cercetare și susținere a tinerelor talente, sub îndrumarea directorilor artistici din domeniul teatral Stefano Ricci și Gianni Forte.

IIC semnalează anunțul internațional de susținere pentru doi artiști cu termen limită marți, 9 ianuarie. Anunțul se adresează artiștilor italieni și străini sub 40 de ani care intenționează să abordeze tema Bienalei de Teatru 2024 pentru realizarea unei creații originale concepute in aer liber. Artiștii câștigători, aleși în urma diferitelor faze de selecție, vor avea ocazia să dezvolte și să realizeze propriul proiect în cursul anului 2024, pentru a debuta în cadrul celui de-al 52-lea Festival Internațional de Teatru (15 - 30 iunie 2024). Bienala de la Veneția asigură o contribuție de până la 25.000 de euro pentru costurile de producție.

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×