Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
S-au mai domolit entuziasmele şi ecourile imediate de după ce-a de-a şaptea ediţie a festivalului de folk ,,Chitara Dunării” de la Călăraşi. Au vuit târgurile şi facebook ul de impresii, emoţii care încă nu treceau, amintiri, retrăiri, bucurii şi speranţe. Cu o necesară detaşare, cât să ne revenim din intensitatea trăirilor, vom încerca să spunem ce s-a întâmplat. Aşezând evenimentul în context, este ştiut că nu trăim vremuri de glorie şi nici de graţie ale muzicii folk. Nu pentru că ar lipsi talente sau interes din partea publicului, ci pur şi simplu, pentru că poezia cântată nu este mediatizată. Se salvează cum poate, în grupuri mai mici sau mai mari, în cercuri restrânse, în cluburi, în competiţii de gen. Uneori, se întâmplă şi aşa, să se cânte folk într-o sală impresionantă, cum este cea a Centrului Cultural din Călăraşi. În condiţii tehnice excelente, în faţa unui public care a plătit pe bilet o sumă modică, în speranţa că eşantionul sensibilităţii artistice este aşezată sub reflectoarele pe care le merită.
Recitaluri de lacrimă şi foc, aplauze prelungite şi drumul spre normalitate
Remarcam într-o discuţie cu iubitori ai genului, artişti şi spectatori avizaţi că sunt tot mai puţini concurenţi în arealul folk. În condiţiile în care, potenţial există, chitara rămâne o mare atracţie pentru adolescenţi şi, se ştie, nu e om să nu fi scris o poezie... Oamenii aceştia, însă, au nevoie de încurajări şi atenţie, au nevoie de un mediu propice şi ofertant, au nevoie să fie ascultaţi şi preţuiţi. Să li se spună unde mai au de lucrat şi ce ar trebui îmbunătăţit în încercările lor muzicale. Pentru ca toate acestea să fie posibile, festivalurile rămân şanse rare. Festivalurile la care, în recitaluri şi jurii sunt invitaţi artişti consacraţi, modelele ideale ale celor ce încearcă să formeze o altă generaţie folk.
Am văzut că se poate. La Călăraşi, se cântă folk şi se premiază talente. Serile de competiţie şi gală au fost urmate de recitaluri splendide, vibrante, adevărate. În prima seară: Paul Arva, Walter Ghicolescu, Dinu Olăraşu. În a doua: Fox Studis (Tatiana şi Marius Ojog), Alina Manole, Ducu Bertzi şi Mihai Neniţă, în ultima: Puiu Creţu, Ovidiu Mihăilescu şi trupa ,,Joi”, Vasile Şeicaru. Recitaluri de lacrimă şi foc, de emoţie abia şoptită şi refrene de peste timp, cântece mai noi şi cântece care străbat decenii, toate, în aplauzele prelungite ale unui public frumos, armonios şi decent care fredona cu artiştii, în picioare. Acestea sunt adevăruri ale unor seri şi stări, de care un eşantion important al lumii noastre are acută nevoie. Aşa, ca o revanşă la oferta dezumanizantă şi subculturală promovată cu furie, pe majoritatea canalelor media. E o un mare neadăvăr că nu există public receptor. Există şi este discriminat. Priveam spectacolele de la festivalul ,,Chitara Dunării” şi mă întrebam de ce oare nu sunt transmise, pe niciun post de televiziune... Îmi alimentez optimismul din forţa valorilor şi spun: deocamdată. Poate că drumul spre normalitate, de-abia a început.
Poemele unor nopţi irepetabile Mereu rămâne ceva nespus despre festivalul din spatele festivalului. Pe de o parte, despre oamenii care fac posibile asemenea întâmplări. Organizatori, echipe tehnice, oameni care muncesc efectiv, concret, înainte de eveniment şi atunci, acolo, pentru ca spectacolul să apară ca dintr-o cutie magică, impecabil. Am întâlnit-o pe Alina Jipa, o persoană blândă şi surâzătoare, receptivă şi alături de tot şi de toţi, directoarea Centrului Cultural din Călăraşi. I-am cunoscut pe Ionela şi Marius Gavrilă, oamenii puternici din umbra evenimentelor, pe Emilia Tudor, parte a aceleiaşi echipe, pentru prima dată prezentatoarea acestui festival. Performanţa se face prin oameni, prin sufletele, gândurile şi energia lor. Prin urmare, am întâlnit oameni, modeşti şi eficace care au hotărât să gestioneze, prin implicarea lor concretă, destinul vieţii culturale din Călăraşi. L-am reîntâlnit pe cantautorul Gheorghe Gheorghiu, membru al juriului, emanând ca întotdeauna, firesc şi bună dispoziţie.
Iar despre festivalul de după, s-ar putea scrie doar poemele unor nopţi irepetabile. Un poem cu chitări şi stări de spirit rupte din rai, cu oameni care se ascultă frumos, unul pe celălalt, cu râsete şi glume, cu o bucurie de a cânta cum am întâlnit doar pe planeta folk. Un braţ al Dunării fremăta în apropiere, sub ninsoarea care binecuvânta oraşul. În sufletele lor, ale oamenilor- chitară cum îmi place să-i numesc, respiră un anume confort spiritual. Folkiştii şi poeţii nu au fost vreodată oameni bine plătiţi. Li s-a livrat, însă, o porţie de har pe măsura strădaniilor şi neliniştilor care îi animă şi o viaţă altfel. Deasupra căreia surâde Dumnezeu. Folk must go on!
Premiile ediţiei a şaptea, ,,Chitara Dunării”, Călăraşi, 2014: Trofeul Festivalului: Cristian Mihai din Tulcea
Premiul I: Bogdan Cruceanu din Bucureşti
Premiul II: Ana Maria Dumitru din Bucureşti
Premiul III: Raluca Gabriela Marinescu din Cluj
Menţiune: Ramona Bivolaru din Brăila
Premiul Mix Music : Trupa ,,Antic” din Brăila
Citește pe Antena3.ro
