x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Folk Maraton se face!

Folk Maraton se face!

de Dana Andronie    |    22 Sep 2011   •   21:00
Folk Maraton se face!

'Motu a fost o lumina pentru noi toti. Toti cei care l-am cunoscut si am fost alaturi de el, de-a lungul vietii, am avut o mare sansa, fiindca el ne daruia si ne invata permanent cate ceva. Fiecare intalnire cu el era o mare bucurie pentru noi', declara cu ceva timp in urma Ducu Bertzi. Chiar de ziua de nastere a lui Florian Pittis, pe 4 octombrie, Centrul pentru artele spectacolului 'Sala Palatului' organizeaza Folk Maraton. Alexandru Andries, Florin Chilian, Mircea Vintila & Brambura, Maria Gheorghiu, Alina Manole Band, Emeric Set, Hara, Ducu Bertzi & Mihai Nenita, Doru Stanculescu, Zoia Alecu, Adrian Sarmasan, Laci Kovacs, Jimi Laco si Tapinarii sunt doar o parte dintre cei care ne vor darui un regal de muzica aleasa.

Gratie tehnologiei, Ducu Bertzi si Mircea Vintila vor fi 'luminati' de Motu Pittis, care va fi prezent si fizic (nu numai spiritual) pe cele doua ecrane mari montate de-o parte si de alta a scenei.

Alaturi de consacrati, participa la Folk Maraton si tineri folkisti fara renume, dar cu nume si cu potential muzical deosebit. Endi Glickman, Bogdan Grosu, Claudia Ciobanu, Nicoleta Nina Neagu si Vlad Chiur­lea au sansa de a urca pe cea mai mare scena de concert pe care o are la dispozitie la ora actuala Romania. De asemenea, acestia vor primi o diploma care va atesta acest moment special din viata lor artistica.

Biletele se gasesc in reteaua Vreau Bilet – Unirea Shopping Center – et. 2 si Carrefour Feeria – Baneasa Shopping City, la Sala Palatului si online pe www.vreaubilet.ro. Pretul difera in functie de categorie astfel: Cat. VIP – 100 de lei, cat. I – 80 de lei, cat. II – 70 de lei, cat. III – 60 de lei, cat. IV – 40 de lei.

×
Subiecte în articol: muzica folk maraton