x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Free jazz: Enescu reimaginat la Odeon

Free jazz: Enescu reimaginat la Odeon

de Alex Revenco    |    22 Sep 2010   •   00:00
Free jazz: Enescu reimaginat la Odeon

Miercuri, 22 septembrie, de la ora 19.00 pianistul Lucian Ban şi contrabasistul John Hebert, împreună cu personalităti marcante ale jazzului new-yorkez, vor sustine un concert- unicat pe scena teatrului Odeon. Muzicienii vor 'recladi', intr-o maniera  indrazneata, cateva dintre lucrarile marelui George Enescu.

Concertul de la Bucuresti este organizat de Institutul Cultural Roman, care a sustinut si editarea albumului  'Enesco Re-imagined', ce va fi lansat cu prilejul concertului. Lucian Ban si John Hebert vor canta alaturi de Mat Maneri (viola), Tony Malaby (saxofon tenor), Albrecht Maurer (vioara), Ralph Alessi (trompeta), Gerald Cleaver (tobe) si Badal Roy (tobe indiene si percutie).

După ce a studiat la Academia de Muzica din Bucuresti (1992- 1995) si cateva proiecte realizate in Romania, Lucian Ban s-a mutat in 1999 la New York, unde a urmat cursurile New School University. Dupa care, cu timpul, a devenit un nume respectat, reusind sa conducă câteva grupuri de jazz, compuse din muzicieni americani.

In Elevation Lucian canta cu renumitul saxofonist tenor Abraham Burton, cu Nasheet Waits la tobe şi contrabasistul John Hébert; Cvartetul Asymetry e format din Jorge Sylvester (saxofon alto), Brad Jones (contrabas) şi Derrek Phillips /Gene Jackson (tobe). Tuba Project este o trupă formată din celebrul Bob Stewart la tubă, Alex Harding (saxofon bariton) şi Derrek Phillips (tobe).

Ban este coautor, împreună cu marele saxofonist Sam Newsome, al "The Romanian-American Jazz Suite", un proiect ce  prezintă muzica populară românească dintr-o perspectivă jazzistică.
Albumul omonim este rezultatul colaborării dintre ICR New York şi Jazzaway Records. Iata cateva opinii despre Lucian Ban: "Ban cântă cu o fluenţă şi o sensibilitate care ne aduc aminte în aceeaşi măsură de Vladimir Horowitz şi de McCoy Tyner" (Terrell Holmes, "All About Jazz", NY); "Interpretarea lui Lucian Ban ne aminteşte de marele Bill Evans sau de Krystof Komeda" ("Jazz Podium Magazine", Germania).

×
Subiecte în articol: muzica