La 6 ani a urcat pentru prima oară pe scenă
În 2010, celebrul chitarist sărbătoreşte 52 de ani de carieră, artistul povestind într-un interviu recent că a debutat la vârsta de 6 ani pe scena The Queen's Hall din Edinburgh. "
Totul s-a petrecut la un eveniment organizat de tatăl meu, cel care m-a îndemnat să urc pe scenă. Eram îmbrăcat în pantaloni scurţi, urcat pe un scaun pentru a ajunge la microfon şi am cântat piesa «Sugartime» a formaţiei The McGuire Sisters", a declarat Moore.
Artistul a povestit despre prima sa formaţie, The Beat Boy, înfiinţată în Belfast, alături de care concerta în clubul al cărui patron era tatăl său. El şi colegii de trupă erau influenţaţi de marii artişti ai vremii, precum Elvis Presley, Beatles şi Jimi Hendrix.
Gary Moore a mărturisit că este mulţumit de activitatea sa în industria muzicală, afirmând că: "Am avut multe realizări în tot acest timp şi cel mai important este că nu am pierdut nici o clipă pasiunea pentru muzică".
Gary Moore va concerta în România la 18 iulie în cadrul Ciuc Summer Fest, pe scena Zone Arena. Festivalul va avea loc în perioada 16-18 iulie şi, alături de Faithless, Pink Martini şi Gary Moore - headlineri, programul include şi numeroase trupe româneşti precum Şuie Paparude, Urma, Viţa de Vie, Sensor, Discoballs, L'orchestre de Roche, Kumm, Brum Conspiracy, Les élephants Bizarres, E.M.I.L, The MOOoD şi The Mono Jacks, urmând ca serile de 16 şi 17 iulie să se încheie cu petrecerile Silent Disco.
În avans, biletele pentru Ciuc Summer Fest pot fi achiziţionate de pe www.myticket.ro, din reţeaua magazinelor Diverta sau din Librăria Cărtureşti Verona, la următoarele categorii de preţ, în funcţie de distanţa faţă de scenă: 90, 160 lei şi 220 lei. În zilele de festival, biletele se vor găsi la casele de bilete de la Zone Arena, dar vor costa mai mult: 110, 180 şi 240 de lei.
Citește pe Antena3.ro