Ediția din acest an reunește artiști din România și din mai multe țări europene, într-un program care include opt concerte și proiecte reprezentative pentru diversitatea și vitalitatea jazzului contemporan. Printre invitați se numără Yumi Ito, una dintre cele mai apreciate voci ale jazzului european actual, pianistul italian Giovanni Guidi, cunoscut pentru lirismul și rafinamentul său artistic, trio-ul românesc Mindthegap, o prezență tot mai vizibilă pe scena locală, precum și violoncelistul francez Vincent Courtois și saxofonistul italian Francesco Bearzatti, doi muzicieni consacrați care revin în programul festivalului.
Prin susținerea acordată Green Hours JAZZ Fest, Institutul Cultural Român contribuie la dezvoltarea și promovarea proiectelor culturale care facilitează accesul publicului la creația artistică europeană contemporană și încurajează schimburile culturale internaționale. Festivalul reprezintă un spațiu de întâlnire între artiști, profesioniști ai domeniului și public, consolidând rolul Bucureștiului pe harta evenimentelor dedicate jazzului contemporan.
Identitatea vizuală a ediției din acest an este semnată de designerul Victor Bartiș, creatorul simbolului festivalului – „omul-trompetă cu șapte degete” – și este inspirată de universul suprarealist al lui René Magritte, propunând o reflecție artistică asupra complexității lumii contemporane.
Green Hours JAZZ Fest XVI este realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român, alături de EUNIC, Ambasada Elveției în România și Swiss Sponsors’ Fund, Institutul Francez din România, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Institutul Italian de Cultură din București, Goethe-Institut București și Forumul Cultural Austriac.



