x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Hruşcă, la Sala Palatului

Hruşcă, la Sala Palatului

30 Sep 2014   •   17:21
Hruşcă, la Sala Palatului

Îndrăgitul interpret revine în ţara natală şi pe 15 decembrie, la Sala Palatului, aduce românilor cele mai frumoase colinde şi cântece de Crăciun. Florile dalbe, Trei păstori, Afară ninge liniştit, Linu-i lin, Sfântă-i sara de Crăciun dar şi Rugă pentru parinţi vor fi cântate live în concertul organizat de Project Events. Surprizele nu pot fi încă dezvăluite, dar ce se ştie e că spectacolul “va fi diferit faţă de cele de până acum”. Cu acest concert “Dascălul de colinde” (cum a fost supranumit Ştefan Hruşcă de către poetul George Ţărnea) ne invită să preţuim valorile şi tradiţiile autentice. “Este cel mai frumos obicei creştinesc şi românesc - de a merge să urezi de bine, pentru sărbători, celor dragi. Faceţi asta şi o să vă curăţaţi, o să vă simţiţi mult mai bine sufleteşte..”a declarat Ştefan Hruşcă.



×