x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Hypnos din Cehia, cântă în deschidere la concertul grupului suedez Amon Amarth

Hypnos din Cehia, cântă în deschidere la concertul grupului suedez Amon Amarth

de Alex Revenco    |    31 Mar 2014   •   18:53
Hypnos din Cehia, cântă în deschidere la concertul grupului suedez Amon Amarth

După cum se ştie, pe 29 aprilie, la Arenele Romane, va avea loc show-ul 'vikingilor', deschiderea fiind asigurată de două formaţii, una 'locală'- God - The Barbarian Horde şi una din Cehia- Hypnos (death metal). Înfiinţată în 1999 de Bruno (bass) şi Pegas (tobe), Hypnos a devenit una dintre cele mai promiţătoare tinere trupe din zona death metal, având şansa să împartă scena cu nume grele precum Behemoth, Enslaved sau Morbid Angel. Cel mai recent album se numeste "Heretic Commando - Rise of the New Antichrist" şi a apărut în 2012. Publicaţia de specialitate "Rock Shock Magazine" l- caracterizat drept “un disc exploziv şi atât de malefic încât îţi va stârni fiori pe şira spinării". Reamintim că biletele la Amon Amarth sunt 95 de lei- până pe 28 aprilie iar în ziua concertului - 110 lei (doar de la casa de bilete de la Arenele Romane). Biletele pot fi procurate prin card şi din reţeaua Eventim (Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti, Humanitas sau online pe www.eventim.ro). Organizatorii îi invită pe bucureşteni să-şi procure biletele de la sediul Maximum Rock, de pe strada Traian Demetrescu 9 (zona Nerva Traian/ Timpuri Noi), unde vor primi cadou două CD-uri surpriză. Important: la acest concert biletele au un număr limitat- 1000 de bucăţi.
Pe 27 aprilie, toţi fanii Amon Amarth sunt invitati la un warm-up party (cu intrare liberă), în Club Colectiv, unde vor canta Neutron şi God - The Barbarian Horde, vor fi proiectate videoclipuri Amon Amarth, etc.



×
Subiecte în articol: Hypnos