x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica În noua stagiune a Filarmonicii, asCULTați Beethovenescu!

În noua stagiune a Filarmonicii, asCULTați Beethovenescu!

de Magdalena Popa Buluc    |    08 Oct 2019   •   16:01
În noua stagiune a Filarmonicii, asCULTați Beethovenescu!

Cu elemente grafice noi marca Dan Perjovschi, cu artiști de renume mondial și evenimente deosebite, noua stagiune muzicală a Filarmonicii de Stat Sibiu debutează joi 10 octombrie 2019, la sala Thalia cu ”Simfonia nr. 5” de Beethoven și ”Concertul pentru vioară și violoncel” de Brahms.

 

Dirijorul Horia Andreescu deschide stagiunea

După o lună septembrie care l-a adus pe dirijorul Horia Andreescu alături de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Viena în două concerte remarcabile la Ateneul Român în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” de la București și la Festivalul Internaţional “Herbstgold” de la Eisenstadt, în luna octombrie Horia Andreescu va semna la Sala Thalia deschiderea stagiunii Orchestrei Filarmonicii de Stat din Sibiu aflată sub un nou management începând din această stagiune. Programul va cuprinde Dublul concert pentru vioară, violoncel și pian în la minor op. 102 de Brahms, avându-i ca soliști pe Ioana Goicea – vioară  și pe Leonid Gorokhov – violoncel și, în partea a doua a serii, Simfonia a V-a în do minor op. 67 de Beethoven.

Horia Andreescu este dirijor principal al Filarmonicii “George Enescu” din București, orchestră pe care a dirijat-o prima oară în anul 1987. Până în 2010, pentru mai bine de 18 ani, a fost directorul artistic și dirijorul șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România. În anii ‘80 și ‘90 a fost dirijor invitat permanent al unor importante ansambluri germane: Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda și Capela de Stat din Schwerin. Recunoscut mai ales pentru interpretările de referință ale capodoperelor lui Haydn, Beethoven, Berlioz sau Bartók și pentru relația privilegiată pe care o are cu superstarurile artei interpretative, Horia Andreescu este, în același timp, un remarcabil promotor al muzicii noi și al tinerelor talente. Este frecvent invitat să participe la jurizarea unor competiții internaționale, iar prin activitatea sa de profesor asociat al Universității Naționale de Muzică din București contribuie esențial la creșterea noilor generații de instrumentiști și dirijori.

De-a lungul timpului, a dirijat ansambluri de excepție precum Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Berlin, Opera Comică din Berlin, Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica Regală din Londra, Orchestra Națională a Rusiei, Orchestra Simfonică BBC Scotland, orchestrele simfonice din Viena, Ierusalim, Rejkjavik, Alabama și Taipei, orchestrele radio din Viena, Leipzig, Hamburg, Köln, Copenhaga, Madrid, Katowice, Sofia și Ljubljana, cele trei ansambluri ale Radioului Olandez, orchestrele filarmonice din Amsterdam, Stuttgart, Budapesta, Johannesburg și Nagoya, orchestrele de cameră din Israel și Olanda, Orchestra Arenei din Verona, Collegium Musicum Copenhaga și ansamblul Modern din Frankfurt.

 

Inspirat de curajul acestei idei de asociere dintre Beethoven și Enescu, celebrul grafician sibian Dan Perjovschi s-a hotărât să facă un cadou Filarmonicii desenând noul afiș. Atras de un nou început al echipei instituției muzicale, Dan Perjovschi adoptă mesajul ludic ”Beethovenescu” și îmbrățisează direcția noului manager și a echipei lui. Publicul va găsi în afișul stagiunii caligrafia lui Perjovschi dar și reprezentări grafice ale unității dintre auz, văz și suflet.

”Debutul acestei stagiuni ne plasează în cuspida unor evenimente care fac cinste Sibiului și celor mai titrați muzicieni ai județului: membrii Orchestrei Filarmonicii de Stat din Sibiu. Prima instanță ne plasează în urma succesului incrdibil pe care orchestra l-a avut în București la Sala Radio, la debutul ansamblului în cadrul Festivalului ”George Enescu”. Cel mai vândut și aplaudat concert al secțiunii ”Muzica secolului XXI” l-a avut orchestra Sibiului, finalizat cu "standing ovation", multe cronici românești și chiar una londoneză. Încercăm să prelungim această euforie pe parcursul stagiunii și să nu coborâm sub acest standard pe care l-am atins sub umbrela simbolică a lui ENESCU. A doua instanță este dată de proximitatea anului 2020 în care este sărbătorit poate cel mai puternic nume al compoziției universale: Ludwig van Beethoven. Toată planeta sărbătorește 250 de ani de la nașterea ”Titanului de la Bonn”, care vedea prima dată lumina în 1770, în 16 decembrie. Vom programa în următoarea stagiune toate simfoniile lui BEETHOVEN. În încercarea noastră de a deschide porțile și programele către un nou public, mai divers, tânăr și chiar către turiști, am hotărât să "românizăm" numele marelui compozitor german, prin asocierea cu numele marelui compozitor român pe care îl celebrăm în faimosul festival, ajungând la un nume de stagiune foarte ludic: ”BEETHOVENESCU. - Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

 

×