x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Indila vine, în premieră, la Bucureşti

Indila vine, în premieră, la Bucureşti

22 Sep 2014   •   17:44
Indila vine, în premieră, la Bucureşti

Cântăreaţa din Franţa, care cucerit clasamentele cu hitul 'Derniere Danse', va cânta pentru prima oară în România, pe 7 decembrie, la Sala Palatului. Considerată 'noua revelaţie a muzicii  internaţionale', despre Indila se spune că 'are o voce divină, care îţi rămâne în minte, se lipeşte de suflet şi te fascinează'. Artista, născută la Paris (într-o familie cu origini algeriene, indiene, cambodgiene şi egiptenepe, numele real Adila Sedraia) a câştigat în România admiraţia unui număr impresionant de fani. Dupa ce a colaborat cu rapperi cunoscuţi din Franţa, Indila a debutat în cariera solistică înregistrând discul single "Derniere Danse", urmat de primul album, “Mini World”, apărut în februarie 2014. Atât single-ul cât şi albumul au avut o ascensiune fulminantă în clasamentele internaţionale, 'Mini World' ajungând deja Disc de Platină. Videoclipul 'Derniere Danse', de pe contul oficial de you tube al artistei a depăşit 122 de milioane de vizualizări iar cea mai recentă melodie Indila, intitulată  ”S.O.S”, se bucură de acelaşi mare succes. 



×