x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Înscrierile pentru Chira Chiralina- până pe 28 octombrie

Înscrierile pentru Chira Chiralina- până pe 28 octombrie

09 Oct 2014   •   18:12
Înscrierile pentru Chira Chiralina- până pe 28 octombrie
Festivalul va avea loc între 7 şi 9 noiembrie
Ediţia a IX-a a Festivalului de muzică folk Chira Chiralina se va desfăşura între 7 şi 9 noiembrie, la Casa Tineretului din Brăila. Interpreţii individuali/ grupurile folk vor trimite 3 piese demo în format mp3 pe adresa cult.traditional@gmail.com sau pe CD în format mp3 sau wav pe adresa: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Piaţa Traian nr. 2, cod 810153, Brăila, Judeţul Brăila, cel mai târziu până la 28 octombrie 2014, data poştei. La înscriere, fiecare candidat va trimite: copie după cartea de identitate; CV personal;  2 fotografii color pe suport digital, în format jpg; numărul de telefon mobil la care să poată fi contactat, adresa e-mail. Juriul de preselecţie va nominaliza concurenţii care vor intra în competiţie până la data de 31 octombrie 2014.

×