x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica La AC/DC, încă 1.000 de bilete

La AC/DC, încă 1.000 de bilete

de Alex Revenco    |    06 Mai 2010   •   00:00
La AC/DC, încă 1.000 de bilete
Sursa foto: Victor Stroe/Jurnalul Naţional

Organizatorii concertului de la Bucureşti şi Agenţia Eventim au anunţat suplimentarea cu 1.000 de bilete a zonei Golden Circle - în picioare, în faţa scenei. Începând de ieri, acestea s-au pus deja în vânzare şi se aşteaptă ca până la sfârşitul săptămânii să fie epuizate.



Având în vedere că s-a depistat un număr limitat de bilete false care au fost invalidate (iar celor care le vor prezenta la intrare li se va interzice accesul la concert), Eventim recomandă ca achiziţia biletelor să se facă numai de la punctele autorizate. Spectacolul AC/DC, prezentat de East European Concert şi Marcel Avram, prin asociere cu D&D East Entertainment, este programat la 16 mai în Piaţa Constituţiei, începând cu ora 18:00.

Concertul de la Bucureşti este inclus în Black Ice Tour, care promovează recentul album AC/DC, cu acelaşi titlu. Organizatorii show-ului anunţă "cu deosebită plăcere că, în deschiderea concertului AC/DC din 16 mai, vor urca pe scenă cei de la Iris, cavalerii rockului românesc. Cu o carieră de peste douăzeci de ani în slujba rockului, Iris este cea mai potrivită alegere pentru a concerta înaintea legendarilor australieni, în cadrul unui spectacol care se anunţă a fi evenimentul anului în România".

Cristi Minculescu a declarat: "Ne bucurăm nespus că Iris va avea ocazia să cânte înainte de AC/DC, mai ales că suntem mari admiratori cu toţii. Vă aşteptăm în seara zilei de 16 mai şi promitem un spectacol de zile mari!".

×
Subiecte în articol: bucuresti muzica concert ac-dc