x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Lovitură pentru speculanți: Mii de bilete la concertele Oasis vor fi anulate

Lovitură pentru speculanți: Mii de bilete la concertele Oasis vor fi anulate

de Redacția Jurnalul    |    29 Oct 2024   •   11:15
Lovitură pentru speculanți: Mii de bilete la concertele Oasis vor fi anulate
Sursa foto: Hepta

Fanii trupei Oasis care au ratat șansa de a cumpăra bilete în august ar putea primi o nouă oportunitate. Organizatorii au anunțat că vor anula mii de bilete vândute ilegal pe site-uri neautorizate și le vor pune din nou în vânzare la prețul original.

Problema a apărut în august, când lansarea biletelor a provocat un adevărat haos. Mulți fani au stat ore în șir la cozi virtuale, doar pentru a descoperi că prețurile s-au dublat brusc, ajungând de la 148 la 355 de lire sterline, din cauza unui sistem de prețuri care se modifică în funcție de cerere, conform Sky News.

Situația s-a înrăutățit când speculanții au început să revândă biletele la prețuri și mai mari pe diverse site-uri neautorizate. Acum, Ticketmaster și See Tickets vor începe să anuleze aceste bilete în următoarele săptămâni. Potrivit organizatorilor, aproximativ 4% din totalul biletelor au ajuns pe site-uri de revânzare - ceea ce înseamnă zeci de mii de bilete.

„Fanii care vor să își vândă biletele o pot face doar la prețul original prin Ticketmaster sau Twickets, singurul partener oficial de revânzare al trupei", a explicat un purtător de cuvânt al organizatorilor.

Acesta i-a avertizat pe fani să nu cumpere bilete de pe alte site-uri, deoarece riscă să rămână cu bilete anulate sau falsificate.

Turneul de revenire al trupei Oasis începe pe 4 iulie la Cardiff și include 16 concerte în Marea Britanie și Irlanda, după care va continua în Canada, SUA, Mexic și Australia. Este primul turneu al formației după ce frații Gallagher s-au certat și au despărțit trupa în 2009.

Scandalul biletelor a atras atenția autorităților britanice. Oficiul pentru Concurență investighează sistemul de prețuri dinamice, iar parlamentarii pregătesc o nouă lege care să facă prețurile mai transparente și să protejeze fanii de înșelăciuni.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: concerte oasis bilete anulate speculanti