Canadianul Shawn Drover, noul toboşar al grupului Megadeth, este un tip deosebit de agreabil. Înainte de concertul de la Sonisphere, am avut ocazia să stăm de vorbă, în cadrul unui interviu realizat cu sprijinul casei de producţie A&A Records/Warner Brothers.
Prima întrebare a fost cum se "descurcă" în calitate de toboşar în două formaţii, Megadeth şi Eidolon. Am aflat că Eidolon nu mai există şi că acesta a fost unul dintre motivele pentru care Dave Mustaine l-a angajat definitiv. Deşi e stângaci, Shawn are un drum kit de dreptaci şi cu el cântă uluitor de bine. El mi-a spus că nativ e stângaci, dar cu timpul sa "obişnuit" altfel şi acum se simte foarte confortabil.
Deşi e relativ nou la Megadeth, Drover contribuie la compoziţiile formaţiei care încep "cu idei date de un riff de chitară, urmat de tobă, ideea se dezvoltă, vine şi cealaltă chitară, bass-ul şi când piesa e aproape gata, încep discuţiile despre versuri". După ce a participat la înregistrarea albumelor de studio "United Abominations" ('07), "Edgame" ('09) - plus alte trei live -, Shawn aşteaptă apariţia unui DVD spre sfârşitul acestui an.
El a spus că Megadeth a început turneul de prezentare a celebrului disc "Rust in Peace" (cântat în întregime) în SUA, Canada, dar şi în câteva oraşe din Europa. "Când cântăm la festivaluri nu putem să prezentăm albumul, avem doar 60 de minute, doar când suntem headlineri cântăm tot albumul «Rust in Peace»".
L-am întrebat ce părere are despre faptul că multă lume crede că înainte de Metallica ar fi trebuit să cânte Megadeth, şi nu Slayer. Iată răspunsul: "Nu ne pasă şi n-are nici o importanţă pentru noi. Noi mergem pe scenă şi ne facem show-ul, ne cântăm piesele, publicul se bucură, aşa că lăsăm lucrurile aşa cum au căzut". Referitor la Big 4, Drover a spus că "cu toţii suntem foarte fericiţi că Big 4 s-a întâmplat să fie, concertul de la Bucureşti fiind penultimul. Pentru că ne apropiem de ultimul concert suntem puţin trişti... mai ales că nu ştiu dacă Big 4 va mai fi vreodată".