x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Menestrelul Bob şi noul său disc

Menestrelul Bob şi noul său disc

de Alex Revenco    |    03 Mar 2010   •   00:00
Menestrelul Bob şi noul său disc

Bob Dylan nu este chiar un prieten al jurnaliştilor şi de aceea, în general, nu prea acordă interviuri. Dar după mai multe intervenţii, Nova Music-Sony/BMG a reuşit până la urmă să-l înduplece pe legendarul muzician şi să accepte un interviu pentru Jurnalul Naţional. Cu o condiţie însă, întrebările să fie strict în legătură cu noul album "Christmas in the heart". Astfel, înainte de Paşte, stăm de vorbă cu Bob Dylan... despre Crăciun!


• Jurnalul Naţional: Deseori, când artiştii contemporani înregistrează un album de Crăciun, caută să îl abordeze dintr-un unghi nou. John Fahey a interpretat cântecele de Crăciun în variantă folk, Billy Idol a înregistrat un album de Crăciun în stil rock and roll. Tu ai ales să foloseşti aranjamente tradiţionale. Au ieşit aşa cum ţi-ai dorit?

Bob Dylan: Bineînţeles. Piesele respective nu puteau fi interpretate în alt mod. Acele melodii fac parte din viaţa mea, la fel ca şi compuse în stilul folk. Trebuie să le interpretezi corect.

 

• Ai ascultat "Christmas on Death Row", albumul rap dedicat Crăciunului?

Nu, nu cred că am făcut-o.

 

• Asculţi muzică rap?

Nu ascult posturi de radio care difuzează muzică rap, şi nu aleg piese rap la tonomat, şi nu mă duc la concertede muzică rap. Prin urmare, nu cred că ascult prea multă muzică rap.

 

• Ce crezi despre muzica rap?
Cred că este vorba despre o formă incredibilă de artă.

 

• Ai nepoţi. Cum crezi că vor primi acest album? Ţi s-a întâmplat să te gândeşti, în timp ce înregistrai piesele de pe acest album, că, peste ani, nepoţii tăi le vor cânta copiilor lor?

Nu ştiu ce cred nepoţii mei despre albumele mele. Nici nu ştiu dacă măcar le-au ascultat. Poate pe cele mai vechi.

 

• Unii cred că un album de Crăciun înregistrat de Bob Dylan este un gest ironic sau provocator, alţii spun că e unul dintre cele mai sincere albume pe care le-ai înregistrat. A fost cineva de la casa de discuri care nu a agreat ideea?

Nu, casa de discuri m-a convins să îl înregistrez.


• De ce acum?

Ei bine, acum "mi-a ieşit în drum". De fapt, cred că mai devreme nu posedam experienţa necesară.

 

• Unii critici susţin că anumite piese de pe albumul de Crăciun sună ironic şi se întreabă dacă tu crezi că pot fi cântate de Crăciun. Este cumva ironic conţinutul acestor melodii?

Nicidecum. Criticilor le place să spună că analizează "din afară" piesele. Cu siguranţă, ei nu sunt fanii sau spectatorii pentru care cânt eu. Ei nu au ajuns la un nivel la care ar trebui să poată să mă înţeleagă pe mine şi munca mea, ce pot să fac şi ce nu pot, scopul meu. Nici până în ziua de astăzi ei nu ştiu cum să mă catalogheze.

 

Profitul donat unor organizaţii caritabile

• The Independent compară acest album cu şocul provocat atunci când ai cântat prima oară la chitară electrică. Atât de mulţi artişti au lansat albume de Crăciun, de ce în cazul tău e un şoc?

Trebuie să-l întrebi pe cel care a scris treaba asta.

 

• Chicago Tribune susţine că acest album trebuia să fie mai "obraznic". Cumva, nu au sesizat esenţialul?

Bineînţeles. Oricum este o afirmaţie iresponsabilă. Nu este destulă "obrăznicie" în lume? Cine are nevoie de mai multă? Şi, mai ales, în perioada Crăciunului. Profitul realizat din vânzarea acestui album va fi folosit pentru a asigura Cina de Crăciun persoanelor care se confruntă cu dificultăţi financiare. Când am auzit asta, m-am gândit la melodia lui Woody Guthrie, "Pretty Boy Floyd":
Iată o cină de Crăciun pentru familiile nevoiaşe.

 

• De ce ai ales "Feeding America", "Crisis UK" şi "The World Food Programme" pentru a le încredinţa profitul realizat din vânzarea acestui album?

Deoarece aceste organizaţii dau mâncarea direct oamenilor. Nu este necesară intervenţia unor structuri militare, a unor birocraţi sau organizaţii guvernamentale.

 

• Mai trimiţi felicitări de Crăciun?

Nu am mai făcut-o de o vreme.

 

• Ai un album de Crăciun favorit?

Poate al celor de la "Luvin Brothers". Îmi plac toate albumele de Crăciun cu conţinut religios. Cele în limba latină, melodiile pe care le-am cântat în copilărie.

 

• Ce fel de cadouri îţi place să oferi?

Încerc să "asortez" cadoul cu destinatarul.

 

• Te-ai gândit ce cadou ţi-ar plăcea să primeşti de la familia ta?

Nu. Cred că bunăstarea lor ar fi cadoul ideal pentru mine.

 

• Care a fost cel mai frumos cadou de Crăciun pe care l-ai primit?

Lasă-mă să mă gândesc puţin... Ah, da, cred că a fost o sanie.


350, 250 şi 130 lei, biletele la Bob Dylan
Una dintre figurile emblematice ale muzicii internaţionale va concerta vara aceasta pentru prima dată în România. Organizat de Emagic, show-ul este inclus în "Never Ending Tour" şi va avea loc la 2 iunie pe Stadionul Iolanda Balaş din Bucureşti, sub un nou concept de festival, "Emagic Classics".

Declarat în 2004 de revista Rolling Stone "cel mai important artist solo al tuturor timpurilor", Bob Dylan a strâns o colecţie impresionantă de premii, care include şi 11 trofee Grammy, un Glob de Aur şi un Premiu Oscar. "Never Ending Tour" este un turneu grandios, început de Bob Dylan în vara anului 1988 şi care a "adunat", până la finele anului 2008 peste 2.100 de concerte.

Începând de ieri, biletele pentru concertul Bob Dylan de la Bucureşti sunt disponibile pe www.myticket.ro şi săptămâna viitoare se vor găsi şi în reţeaua magazinelor Diverta, la următoarele categorii de preţ, în funcţie de distanţa faţă de scenă: 350, 250 şi 130 lei.

×
Subiecte în articol: interviu muzica bob dylan