x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Mesajul lui Jordan Rudess de la Dream Theater transmis fanilor din Romania

Mesajul lui Jordan Rudess de la Dream Theater transmis fanilor din Romania

07 Iul 2014   •   17:48
Mesajul lui Jordan Rudess de la Dream Theater transmis fanilor din Romania

Pe 28 iulie, parcarea A de la Romexpo va gazdui concertul Dream Theater, una dintre cele mai mari formaţii de metal progresiv din istorie. În componenţa John Petrucci – chitară, guitar, backing vocals, John Myung – bass, James LaBrie – solist vocal, Jordan Rudess – keyboards, lap steel guitar, Mike Mangini – tobe, percuţie, Dream Theater sunt în turneul 'An Evening With dream Theater- Along For The Ride' 2014. Concertul, organizat de Phoenix Entertainment, va fi unul de tip 'best of', cu următoarea listă de piese: The Enemy Inside, The Shattered Fortress, On the Backs of Angels, The Looking Glass, Trial of Tears, Enigma Machine (cu solo de tobe), Along for the Ride, Breaking All Illusions, The Mirror, Lie, Lifting Shadows Off a Dream, Scarred,
Space-Dye Vest, Illumination Theory. La bis: Overture 1928, Strange Déjà Vu, The Dance of Eternity, Finally Free. Muzica complexă şi sofisticată a formaţiei va fi sustinută de o fantastica suita de efecte speciale si decoruri impresionante. Biletele la Dream Theater sunt 140 de lei- Normal, 220- Golden si 460- VIP. In link-ul de mai jos, Jordan Rudess, desemnat de Music Radar Magazine “cel mai bun claviaturist al tuturor timpurilor”, invită fanii din România la concert.



×