Au fost înregistrate 26 de înscrieri la secțiunea violoncel, 21 la vioară, 39 la pian și 22 de lucrări orchestrale și camerale la secțiunea compoziție, unde va fi acordat și un premiu pentru originalitate.
Cei mai mulți concurenți sunt din România – 16, urmată de China – 15 și Coreea de Sud – 14. Cel mai tânăr concurent înscris la editia din 2022 este un violoncelist de 13 ani, iar media de vârstă a aplicanților este de 25 de ani.
În aceste vremuri complicate, am avut peste 100 de candidați înscriși la Concursul Internațional George Enescu. Următorul pas este ca juriul să analizeze toate aplicațiile și să selecteze acei tineri muzicieni care vor fi invitați să vină la Bucureșt, în septembrie, să concureze pe scena Ateneului Român. Suntem fericiți pentru toate înscrierile și recunoscători pentru acest efort incredibil al tinerilor muzicieni, a declarat dirijorul Cristian Măcelaru, Directorul Artistic al Concursului și al Festivalului Internațional George Enescu.
Într-o perioadă marcată de crize politice, economice și sanitare la nivel global, organizatorii au venit în sprijinul tinerilor muzicieni interesați să participe la un concurs internațional de asemenea anvergură. Printre aceste măsuri, se pot menționa reducerea taxei de înscriere si simplificarea modalității de înregistrare a repertoriului din etapa online. Conform Regulamentului Concursului, înscrierea a fost posibilă pentru participanții de toate naționalitățile, născuți după 1 august 1989, pentru cele 4 secțiuni.
Jurizarea pentru prima etapă a Concursului va avea loc online prin analizarea înregistrării video trimise de concurenți de către juriile de specialitate formate din muzicieni de renume internațional. Etapa online se va desfășura în luna mai 2022, iar anunțarea rezultatelor se va face până la data de 31 mai, pe site-ul Concursului.
Se acordă premii cu valoare totală de 120.000 euro, precum și promovare internațională și lansare artistică a celor mai talentați concurenți. Askonas Holt se alătură pentru prima dată Concursului Enescu în misiunea sa de a sprijini tinerele talente din muzica clasică. Una dintre cele mai importante companii de management al artelor din lume, Askonas Holt va oferi consiliere și sesiuni de mentorat în carieră câștigătorilor secțiunilor de pian, vioară și violoncel, timp de un an.
Înregistrările concurenților calificați pentru etapa online vor putea fi vizionate pe site-ul www.festivalenescu.ro astfel: secțiunea de violoncel va fi disponibilă din 9 mai, secțiunea de vioară din 11 mai și cea de pian din 13 mai, începând cu ora 12.00.
Ediția din acest an se va deschide la Ateneul Român pe 4 septembrie cu Concertul de Gală susținut de Filarmonica George Enescu, sub bagheta maestrului Peter Ruzicka, în primă audiție mondială: An Axe For The Frozen Sea de Karlo Margetic, lucrare premiată la secțiunea compoziție (categoria Muzică Simfonică) la ediția precedentă a Concursului Enescu.
Concursul Internațional George Enescu, una dintre cele mai importante platforme internaționale de lansare pentru tinerii muzicieni din toată lumea, este construit ca o prelungire firească a Festivalului George Enescu – cel mai prestigios eveniment cultural organizat de România. De-a lungul timpului, Concursul Enescu a contribuit semnificativ la promovarea și lansarea multor mari artiști, aceștia păstrând mereu o le gătură de suflet cu Enescu și cu România.