x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Pianistul Dan Grigore şi dirijorul Jin Wang deschid stagiunea Orchestrei Naţionale Radio

Pianistul Dan Grigore şi dirijorul Jin Wang deschid stagiunea Orchestrei Naţionale Radio

de Daniela Titire    |    12 Oct 2009   •   00:00

Orchestra Naţională Radio deschide stagiunea 2009 ­ 2010 cu un concert extraordinar, care va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2009, ora 19:00, la Ateneul Român din Bucureşti. La pupitrul dirijoral se va afla Jin Wang, un oaspete obişnuit al Orchestrei Naţionale Radio, care a susţinut anul acesta numeroase concerte în China cu orchestrele filarmonicilor din Shanghai, Guangzou şi Orchestra Simfonică din Singapore. Alături de cunoscutul dirijor, pe scena Ateneului va urca maestrul Dan Grigore, binecunoscutul pianist. În prima parte a concertului, iubitorii de muzică clasică vor asculta "Uvertura festivă" de Dimitrie Şostakovici şi "Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră op.18" de Serghei Rahmaninov, iar partea a doua va cuprinde fragmente din cele trei suite din baletul "Romeo şi Julieta" de Serghei Prokofiev. Biletele pentru acest concert se găsesc la casa de bilete din Str. General Berthelot, nr. 60-64, până vineri, dar şi în ziua concertului, la Ateneul Român. Preţul unui bilet este de 20 lei.

×
Subiecte în articol: muzica