Grupul Procession (înfiinţat în Chile şi stabilit în Suedia) a lansat anul trecut “To Reap Heaven’s Apart”, considerat 'unul din cele mai bune albume de doom din ultimii ani' iar cu această ocazie a pornit într-un turneu de promovare. Pe data de 10 noiembrie, în premieră în România, Procession susţine un concert la Music Club, alături de Dread Sovereign (proiectul vocalistului & toboşarului din Primordial). Procession înseamnă Felipe Plaza – voce, chitară, Jonas Pedersen – chitară, Claudio Botarro – bass, Uno Bruniusson – tobe (plus A.V. la chitară- live member). Este de menţionat că toboşarul, Uno Bruniusson face parte şi din trupa In Solitude. Evenimentul de luni se va desfăşura după următorul program: ora 20.00- acces public, 21.00- 21.40 Void Forger; 22.00- 22.50 Dread Sovereign; 23.05- Procession. Music Club este situat în spate la Cocor, în subsolul fostei clădiri Vulturul de Mare, şi are o capacitate de 250 - 300 persoane. Intrarea este 20 de lei iar biletele se pot achiziţiona, în seara concertului, la intrare. (A.R.)