Este ultima şansă pentru fanii din România de a urmări un extraordinar spectacol de sunet şi lumini. Cu ocazia sărbătoririi a douăzeci de ani de la primul album “Operation Mindcrime”, trupa Queensryche va prezenta pentru ultima dată acest show de excepţie în cadrul turneului european “Operation Mindcrime: parts I & II”.
Maraton - Integrala “Operation Mindcrime”, I şi II
Este ultima şansă pentru fanii din România de a urmări un extraordinar spectacol de sunet şi lumini. Cu ocazia sărbătoririi a douăzeci de ani de la primul album “Operation Mindcrime”, trupa Queensryche va prezenta pentru ultima dată acest show de excepţie în cadrul turneului european “Operation Mindcrime: parts I & II”. Concertul, prevăzut să aibă loc vineri, 30 iunie, ora 20:00, la Arenele Romane, va avea o durată neobişnuită, aproximativ trei ore şi jumătate!
Cu acest prilej, pentru prima şi ultima oară vom putea urmări albumele “Operation Mindcrime”, I şi II, cîntate în întregime de grupul american, într-un spectacol-maraton de peste trei ore şi jumătate. Organizat de Dollar Rent a Car, concertul Queensryche va începe undeva după ora 21:00 şi va avea două părţi, cu o pauză (de 10-15 minute) între ele. În prima parte va fi prezentat albumul “Operation: Mindcrime” din 1988, iar în cea de-a doua, discul numărul doi, din 2006, plus patru-cinci piese mai vechi din repertoriul Queensryche, ce vor fi stabilite atunci. La acest concert, intrarea generală este 100 de lei, biletele fiind încă disponibile la www.ticketpoint.ro, www.myticket.ro, www.bilete.ro, precum şi în reţeaua magazinelor Diverta.