x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Richard Galliano cântă la Sala Radio

Richard Galliano cântă la Sala Radio

de Maria Sârbu    |    15 Iun 2014   •   17:49
Richard Galliano cântă la Sala Radio

Celebrul acordionist Richard Galliano va mânui instrumentul său, care l-a făcut atât de cunoscut în lume, alături de Orchestra de Cameră Radio într-un concert programat miercuri, 18 iunie, de la ora 19:00, la Sala Radio. Dirijor va fi Gabriel Bebeşelea. La acest eveniment considerat special, muzicianul francez Richard Galliano va interpreta celebrele “Anotimpuri” de Vivaldi, el realizând aranjamentul pentru acordeon, acordină şi orchestră de coarde. Vor urma alte “Anotimpuri” (tot în aranjamentul lui Galliano) ce aprţin renumitului compozitor argentinian Astor Piazzolla. Potrivit unui comunicat de presă, relaţia între Galliano şi Piazzolla “este una deosebită”: în anul 1983 s-au întâlnit pe scena Comediei Franceze, “punct de început al unei frumoase prietenii”. La îndrumarea lui Piazzolla, Galliano “se apleacă spre rădăcinile muzicii franceze, revalorizează întregul repertoriu tradiţional de vals-musette, java, tangouri şi iniţiază un nou curent muzical denumit «New Musette»”.

Francez prin naştere, dar italian prin origine, Richard Galliano (63 de ani) este “interpret şi compozitor, orchestrator şi pedagog, cariera sa artistică construindu-se la întâlnirea între muzica clasică şi de jazz”. A început să studieze acordeonul la 4 ani. La 23 de ani s-a afirmat în viaţa muzicală pariziană ca aranjor, dirijor şi compozitor. În portofoliul compozitorului Richard Galliano s-au adunat peste 400 de lucrări create sau aranjate.


×