x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Sarah Brightman: prima artistă care va înregistra un cântec în spaţiu

Sarah Brightman: prima artistă care va înregistra un cântec în spaţiu

de Dana Andronie    |    28 Apr 2014   •   15:09
Sarah Brightman: prima artistă care va înregistra un cântec în spaţiu

Superstarul internaţional Sarah Brightman va concerta pe 28 octombrie, la Sala Palatului. Spectacolul din România face parte din turneul mondial “Dreamchaser”, început în 2013 şi care urmează să însumeze peste 100 de concerte, pe 5 continente. Bucureştiul va străluci pe 28 octombrie într-o producţie grandioasă, susţinută de Sarah Brightman împreună cu propria orchestră formată din 30 de muzicieni.

Sarah Brightman debordează de pasiune, creativitate şi de dorinţa de a-şi depăşi limitele. Albumul “Dreamchaser” este inspirat de antrenamentele pentru misiunea în spaţiu pe care Sarah o pregăteşte pentru 2015. Artista intenţionează să cucerească şi lumea nepământeană, devenind prima artistă care va înregistra un cântec în spaţiu. Publicul din România va călători în univers împreună cu Sarah Brightman, de-a lungul unui spectacol emblematic. “Dreamchaser” este un show complex, modern, spectaculos. Vocea angelică a sopranei, ţinuta sa regală şi efectele speciale îl vor purta pe spectator aievea în lumea viselelor ce se pot realiza...

“Vânătorul de vise” - titlul concertului în traducere – va deveni fiecare spectator, pe parcursul unui show în care fiecare piesă este o poveste.

Sarah Brightman este considerată cea mai bine vândută soprană din lume şi singurul artist care a cucerit simultan topurile Billboard Dance şi Classic.

Sarah este pioniera genului classic crossover şi unul dintre artiştii titani ai lumii, însumând peste 30 de milioane de discuri vândute, având un palmares care cuprinde peste 180 de discuri de aur şi de platină, în peste 40 de ţări.

Single-ul “Time to Say Goodbye”, înregistrat împreună cu tenorul Andrea Bocelli, a fost vândut în peste 12 milioane de exemplare, în întreaga lume.

Sarah Brightman este prima artistă invitată să cânte la Jocurile Olimpice, de două ori: în 1992, la Bacelona şi 16 ani mai târziu, la Beijing.

Lasă-te cuprins de vise şi hrăneşte-le cu tot ce e mai frumos şi mai pur în univers! Sarah Brightman – “Dreamchaser” – un spectacol de o frumuseţe nepământeană! Asigură-ţi un loc între stele, pe 28 octombrie, ora 20.00.

Biletele se găsesc la Sala Palatului, Teatrul Naţional, Librăriile Humanitas, Adevărul, Cărtureşti, Staţia de Metrou Unirii 1, Magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Domo, Magazinele Diverta, Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro şi online pe vandbilete.ro, bilete.ro, myticket.ro, iabilet.ro, blt.ro, eventim.ro, bilet.ro.

În funcţie de categorie, preţul unui bilet este: 500 de lei – categoria VIP, 350 de lei –categoria I, 250 de lei – categoria a II-a, 150 de lei – categoria a III-a, 100 de lei – categoria a IV-a.

×