Festivalul de la Sanremo de anul acesta nu a dus lipsă de "scântei". După anunţarea câştigătorului, publicul a izbucnit în huiduieli, iar membrii orchestrei şi-au rupt partiturile în semn de protest. Motivul: preferinţele lor au fost răsturnate de televot.
Căştigătorul ediţiei 2010 a Festivalului de la Sanremo este Valerio Scanu, în vârstă de numai 19 ani, fost concurent al unuia din popularele talent - show-uri din Peninsulă numit "Amici". Tânărul a reuşit să câştige premiul cu melodia "Tutte le volte che" interpretată alături de Alessandra Amoroso.
Nici câştigătorii locului al doilea, prinţul Emanuele Filiberto de Savoia, solistul de muzică uşoară Pupo şi tenorul Luca Canonici, nu au fost mai simpatizaţi de spectatorii festivalului şi juriul festivalului, informează site-ul ilsalvagente.it, citat de Antena3.
Piesele care au ieşit pe primele locuri ale clasamentului fuseseră eliminate în zilele precedente finalei, fiind salvate, însă, de voturile telespectatorilor.
Festivalul de la Sanremo a fost difuzat pentru prima oară în urmă cu 60 de ani. Concursul muzical a fost transmis iniţial la radio, fiind apoi preluat de televiziunea naţională italiană.
Citește pe Antena3.ro