x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Sting, acuzat de ipocrizie în urma concertului susţinut în Uzbekistan

Sting, acuzat de ipocrizie în urma concertului susţinut în Uzbekistan

23 Feb 2010   •   00:00
Sting, acuzat de ipocrizie în urma concertului susţinut în Uzbekistan

Muzicianul britanic Gordon Sumner, cunoscut mai bine ca Sting, a fost criticat de conaţionalii săi pentru concertul pe care l-a susţinut pentru Gulnara Karimova, fiica preşedintelui uzbec, Islam Karimov. Sting a fost acuzat de sprijin involuntar acordat regimului lui Islam Karimov, pe care diferite organizaţii îl critică pentru încălcărea drepturilor omului.



Potrivit presei britanice, pentru concertul privat pe care îl susţinuse la Taşkent în octombrie 2009, în cadrul Festivalului de Artă patronat de Karimova, Sting ar fi primit între unu şi două milioane de lire sterline, informează Lenta.ru, citat de Agerpres. În afară de aceasta, Sting a fost acuzat de sprijin involuntar acordat regimului lui Islam Karimov, pe care diferite organizaţii îl critică pentru încălcărea drepturilor omului.

Fostul ambasador al Marii Britanii în Uzbekistan, Craig Murray, a declarat că gestul lui Sting este unul ipocrit. 'Se pare că Sting este un ipocrit. A fost o mare prostie din partea lui să nu ştie cu cine are de-a face. După un asemenea gest, toate eforturile sale în domeniul drepturilor omului şi ecologiei s-au dus pe apa sâmbetei', a declarat diplomatul.

De altfel, Sting a venit deja cu o replică, declarând că nu regretă cele întâmplate. În opinia lui Sting, refuzul său de a concerta la Taşkent ar fi fost un gest inutil. 'Cunosc foarte bine reputaţia preşedintelui uzbec, dar am decis oricum să concertez. Consider boicotul cultural nu doar un gest inutil, ci şi contraproductiv. În afară de aceasta, mă îndoiesc foarte tare că preşedintelui uzbec i-a păsat foarte tare de cine a venit în ţara sa să concerteze', a spus interpretul.

Fostul lider al The Police a mai subliniat că recitalul său de la Taşkent a fost organizat de Gulnara Karimova şi sponsorizat de Fondul UNICEF. Cu toate acestea, potrivit The Guardian, această informaţie nu a fost confirmată de respectiva organizaţie a ONU.

×
Subiecte în articol: muzica