x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Superconcerte pe caniculă

Superconcerte pe caniculă

de Alex Revenco    |    14 Iun 2010   •   00:00
Superconcerte pe caniculă

Vineri seară, aproximativ 15.000 de oameni s-au delectat cu muzica oferită de doi artişti monumentali: Eric Clapton şi Stevie Windwood.

Acompaniaţi de Chris Stainton - keyboards, Willie Weeks - bass, Steve Gadd - tobe şi Michelle John & Sharon White - backing vocals, cei doi muzicieni britanici şi-au "împărţit" spectacolul în mod echitabil, cântând, fiecare, atât compoziţii proprii, cât şi piese din repertoriul formaţiilor pe unde au trecut (Cream, Derek And The Dominos, respectiv Spencer Davis Group, Traffic) sau din Blind Faith, grupul în care au cântat împreună.

Mai mult, au inclus în repertoriu şi câteva dintre compoziţiile unor mari artişti, faţă de care atât Eric, cât şi Stevie nutresc un mare respect. Este vorba despre J.J. Cale ("reprezentat" în concertul de la Bucureşti cu trei piese: "Low Down", "After Midnight" şi "Cocaine"), Ray Charles ("Georgia on My Mind") sau Jimi Hendrix ("Voodoo Chile").
În recent apăruta "Autobiografie" semnată Eric Clapton, acesta îşi aminteşte cum Jimi a venit la un concert Cream şi au cântat împreună două blues-uri. Deşi în acea vreme era considerat de fani "God", Clapton a avut puterea să recunoască extraordinarul talent nativ al lui Hendrix, faţă de care el se simţea "un chitarist care munceşte foarte mult pentru a se perfecţiona".

Din aceeaşi "Autobiografie" (apărută la Editura RAO) am aflat cum la sfârşitul anilor '60, când a luat fiinţă supergrupul Cream, Eric Clapton l-a vrut în echipă (şi) pe Stevie Windwood, dar Jack Bruce (mai ales) şi Ginger Baker nu au fost de acord. Încăpăţânat, Eric şi-a făcut până la urmă "damblaua", înfiinţând formaţia Blind Faith (cu Stevie Windwood - keyboards, Ginger Baker - tobe şi Ric Grech - bass), din repertoriul căreia am ascultat, cu emoţie, la Bucureşti minunatele "Had To Cry Today", "Presence Of The Lord", "Well Alright" şi "Can't Find My Way Home". Aşa cum era de aşteptat, publicul a izbucnit în urale atunci când a recunoscut primele acorduri la "Layla" şi "Cocaine" (două dintre cele mai îndrăgite piese cântate vreodată de Eric Clapton) dar a "vibrat" pe toată durata concertului, având satisfacţia participării la un spectacol istoric.
După mai mult de două ore de muzică de cea mai bună calitate (cu megahitul "Cocaine" la sfârşit), Eric & Stevie au oferit la bis "Dear Mr. Fantasy", o excelentă piesă din repertoriul Traffic, ce a consfinţit rezultatul de egalitate înregistrat în "meciul" Clapton - Windwood.


Elton John a fost magnific
5763-123333-eltonjohn01ao.jpgSâmbătă seară, peste 10.000 de oameni au venit în Piaţa Constituţiei pentru a urmări live unul dintre cei mai mari muzicieni din toate timpurile. Cunoscut ca "interpret pop", Sir Elton a fost foarte rocky în prestaţia sa, în care melodiile lente au alternat cu piese ritmate, toate binecunoscute - nu degeaba actualul turneu este intitulat "Rocket Man - The Greatest Hits Live". Cu o voce puternică şi o excelentă trupă de acompaniament (din care e de remarcat longevitatea toboşarului Nigel Olsson - cântă cu Elton din 1969, şi a chitaristului Davey Johnstone - din 1971), Elton John a arătat o mare poftă de cântat. În loc de două "reprize" de câte o oră, cu pauză la mijloc, muzicianul a plecat de pe scenă după două ore şi jumătate, ultimele piese fiind "Circle of Life" şi "Your Song". Sir Elton s-a simţit excelent, s-a urcat pe pian, a dat autografe şi a mulţumit publicului pentru călduroasa primire.

×
Subiecte în articol: muzica