x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica The Beatles, nominalizați la două premii Grammy datorită AI

The Beatles, nominalizați la două premii Grammy datorită AI

de Redacția Jurnalul    |    12 Noi 2024   •   11:45
The Beatles, nominalizați la două premii Grammy datorită AI

Pe lista nominalizărilor la premiile Grammy pentru discul anului, alături de piese precum Texas Hold 'Em a lui Beyoncé și Good Luck Babe a lui Chappell Roan, este Now and Then a celor de la The Beatles. Nu este vorba despre o călătorie în timp, ci rezultatul inteligenței artificiale, scrie Engadget.

The Beatles au fost nominalizați la două premii Grammy - și au primit și un premiu pentru cea mai bună interpretare rock - la 50 de ani după destrămarea oficială a trupei. Totul începe cu un demo înregistrat de John Lennon în anii 1970, care a fost dat lui Paul McCartney, Ringo Starr și George Harrison pentru a fi inclus pe The Beatles Anthology, lansat în 1995.

În timp ce alte piese precum Free as a Bird și Real Love au fost incluse, tehnologia nu era suficient de avansată pentru a separa vocea și pianul lui Lennon fără a reduce calitatea înregistrării.

Anul trecut, însă, McCartney și Starr au folosit tehnologia modernă de învățare automată pentru a extrage vocea lui Lennon pentru o nouă piesă. Now and Then, lansată în noiembrie 2023, îi include pe McCartney la bas, Starr la tobe, vocea lui Lennon și o chitară în stilul lui Harrison (o înregistrare din 1995 a acestuia alcătuiește o parte din chitara ritmică de fundal).

Gala de premiere a premiilor Grammy, care va avea loc în februarie, va dezvălui dacă AI îi va ajuta sau nu pe The Beatles să câștige un alt Grammy cu ultima melodie a formației.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: the beatles premii grammy ai