x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Umbra et Imago, show în Silver Church

Umbra et Imago, show în Silver Church

de Alex Revenco    |    18 Feb 2010   •   00:00
Umbra et Imago, show în Silver Church

Sâmbătă seara, în deschiderea recitalului Umbra Et Imago vor concerta două dintre cele mai importante nume ale scenei gothic doom metal autohtone, trupele bucureştene Sincarnate şi Kratos.

Una dintre cele mai bune şi longevive formaţii "Goth" din Germania, Umbra et Imago (www.umbraetimago.de) este o adevărată legendă a muzicii de gen. Veniţi pentru prima oară în România, Umbra et Imago şi studioul "Madeleine-Le-Roy" vor prezenta un show şocant, acest tip de spectacol a mai fost prezentat la sfârşitul anului 2009 la Moscova, la Clubul XO.

Deoarece gradul de acceptanţă al publicului se doreşte a fi pe măsura evenimentului prezentat, organizatorii îi roagă pe cei doritori să se intereseze cât mai bine şi acoperitor despre natura show-ului (şi a party-ului în general), folosind orice sursă de informaţie, de preferat online, pentru a nu avea la faţa locului un "şoc cultural", o dezamăgire sau o reacţie de scandalizare la adresa moravurilor existente în secolul al XXI-lea.

UN BILET - 99,90 LEI
În Europa, la acest gen de evenimente, stilul de îmbrăcăminte adoptat în seara show-ului sugerează apartenenţa sau simpatia faţă de "zonă". Dar pentru că este primul eveniment de gen din România, nimeni nu va împiedica accesul celor îmbrăcaţi "de stradă", ţinuta acestora fiind doar neadecvată. Preţul biletului este de 99,90 lei (în presale), 120 de lei (la intrare) şi 160 de lei VIP Package. Biletele se găsesc în reţeaua Diverta, la magazinul Muzica, Sala Palatului şi Absintheria Sixtină. Online la ticketpoint.ro,  myticket.ro şi axa666@yahoo.com.

×
Subiecte în articol: muzica