Aseară, în jur de 70.000 de oameni au trăit o zi de neuitat, cei de la AC/DC, pe care mulţi i-au aşteptat "de-o viaţă", au ajuns în sfârşit la Bucureşti.
Deosebit de spectaculos, plin de o energie debordantă, piese una şi una, versuri directe - multe misogine, atitudine rock and roll - fără fiţe de vedetă, cam aşa s-ar putea caracteriza concertul din Piaţa Parlamentului, susţinut de Angus Young & Co. Iar pentru prestaţia sa de duminică seara corect ar fi Angus & Brian & Co. Chiar dacă în "co" intră un personaj deosebit de important în evoluţiile live ale formaţiei, şi mă refer la fratele lui Angus, Molcolm, cel care supervizează instalaţia de sunet - un adevărat arsenal. Nu putem uita nici impresionanta instalaţie de lumini, efectele vizuale şi pirotehnice.
Pentru fanii grupului, un concert AC/DC înseamnă un ritual în care mulţi (cei care s-au dus prin Europa să-şi vadă idolii) ştiu exact ce-i aşteaptă, fără "surprize". Mai ales turneul actual, Black Ice, început în 2008, ce ajunge acum pentru a doua oară în Europa. Începutul este un film animat, cu Angus în rol principal (Brian fiind prezentat şi el, într-o ipostază sugestivă) legat la mâini, într-un tren pe cale să deraieze. În ultima clipă reuşeşte să-şi ia chitara şi să se salveze.
Până la urmă, locomotiva cu abur deraiază chiar în mijlocul scenei (în spatele toboşarului Phil Rudd), moment în care (la ora 21:03) a început "nebunia" - prima piesă din program - "Rock N' Roll Train"! Revenind la ritual, la piesa numărul patru ("Big Jack"), Phil îşi aprinde prima ţigară, pe "The Jack", Angus are momentul său, în care îşi dă jos haina, cămaşa şi pantalonii - arătându-ne chiloţii "personalizaţi", pe "War Machine" continuă "povestea" Black Ice, în aer, pe mare şi pe uscat cu avioane, corăbii şi tancuri, urmează oi, oi, oi, deci T.N.T., pe "Whole Lotta Rosie" apare chiar Rosie - în varianta gonflabilă, apoi "Let There Be Rock" - omagiu primului solist, Bon Scott - unde Angus are un incredibil solo de chitară.
După câteva minute - în care toată suflarea scandează AC/DC, AC/DC - formaţia revine pentru ultimele două piese: "Highway to Hell" şi "For Those About to Rock" (We Salute You) - în care, de pe scenă, se "trage cu tunul".
Citește pe Antena3.ro