x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Un videoclip regizat de Heath Ledger, lansat la 20 de luni după moartea actorului

Un videoclip regizat de Heath Ledger, lansat la 20 de luni după moartea actorului

30 Oct 2009   •   00:00
Un videoclip regizat de Heath Ledger, lansat la 20 de luni după moartea actorului

Un videoclip rap, regizat de regretatul Heath Ledger, a fost postat pe YouTube, ieri, la aproape doi ani de la tragica dispariţie a actorului australian, din cauza unei supradoze accidentale de medicamente. Cu o durată de 3 minute, videoclipul piesei "Cause An Effect", interpretată de rapperul N'Fa, cunoscut şi sub numele de No Fixed Abode, a fost filmat cu o singură cameră în garajul actorului australian din Sydney.



Presa consideră că piesa "Cause An Effect" a fost ultimul proiect cultural realizat de Heath Ledger. N'Fa, cunoscut în trecut sub numele de Nfamas, din trupa australiană de hip hop 1200 Techniques, s-a născut în Londra, însă a crescut în Perth, oraşul natal al lui Heath Ledger. Cei doi artişti erau buni prieteni în copilărie.



Videoclipul piesei "Cause An Effect" conţine mai multe planuri apropiate cu chipul N'fa, machiat cu vopsea neagră, albă şi roşie. Clipul a fost inclus într-o retrospectivă prezentată în memoria lui Heath Ledger în timpul Festivalului de Film de la Roma, la începutul lunii octombrie.

"Ideea a fost să păstrăm un spirit cât mai artistic şi asta am făcut. Heath l-a regizat chiar foarte bine şi am fost foarte mulţumit de cum a ieşit... Ştiu că Heath era mulţumit de munca lui. De multe ori m-am simţit inconfortabil vorbind despre colaborarea cu Heath şi despre realizarea acestui videoclip, însă cred că este necesar să explic ideea din spatele acestui proiect şi aprecierea mea sinceră pentru timpul pe care el mi l-a acordat", a explicat rapperul N'fa într-o înregistrare video.

Heath Ledger a realizat videoclipuri şi pentru chitaristul Ben Drake şi pentru trupa americană de rock alternativ Modest Mouse, informează Mediafax.

Heath Ledger a murit în ianuarie 2008, la 28 de ani, în apartamentul pe care îl avea la New York, în urma unei supradoze accidentale de medicamente.

Ledger a jucat în filme precum "Fraţii Grimm", "Puterea dragostei" şi "Casanova". Lungmetrajele "Brokeback Mountain", "Fraţii Grimm" şi "Casanova" au fost selecţionate în 2005 la Festivalul de Film de la Veneţia, unde actorul a devenit vedetă. Heath Ledger a apărut, de asemenea, în filmul "I'm Not There", fiind unul dintre cei câţiva actori care au jucat rolul lui Bob Dylan.

Heath Ledger a fost recompensat postmortem, în februarie anul acesta, cu un premiu Oscar, pentru rolul Jocker din "Cavalerul negru", distincţie la care a mai fost nominalizat pentru rolul din "Brokeback Mountain" (2005). Ultimul film în care a jucat, intitulat "The Imaginarium of Doctor Parnassus", va fi lansat în luna decembrie. (V.A.)

×
Subiecte în articol: muzica heath ledger cause an effect n'fa