x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Vioară şi chitară la Ateneu

Vioară şi chitară la Ateneu

de Alex Revenco    |    04 Mar 2010   •   00:00

Duminică, de la ora 19:00, Filarmonica "George Enescu" găzduieşte în Sala Mică a Ateneului un recital de muzică franceză şi italiană din secolele XVI-XVIII, susţinut de Natalia Colotelo-Pancec (vioară) şi Maxim Belciug (chitară).



Recitalul aduce o interpretare personală a unor lucrări din colecţia "Second livre de guitarre", publicată de Adrian Le Roy în 1555, cu pagini lirice din creaţia lui Antonio Caldara (1670-1716), Giambattista Pergolesi (1710-1736), Claudio Monteverdi (1567-1643), Giacomo Carissimi (1605-1674). Vorbind despre recitalul de duminică, Maxim Belciug mărturiseşte că acest nou proiect al său "ar putea face câteva sprâncene savante să se ridice a mirare.

Pentru că - spune el - noi cântăm muzică de secol XVI-XVIII cu conştiinţa omului de azi. Dar, dacă admitem teoria relativităţii, dacă ne vaccinăm copiii şi ne urcăm în avion, atunci trebuie să fim sinceri şi când facem muzică. Nu punem corzi de maţ la vioară şi folosim chitara modernă, şi nu strămoşul său renascentist, pentru că refuzăm să ne plasăm în acea zonă puţin vizitată a reproducerilor istorice. Vrem să cântăm o muzică vie, nu să expunem piese de muzeu".

×
Subiecte în articol: muzica