x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Weekend cultural -  Recomandări pentru 4-7 ianuarie

Weekend cultural -  Recomandări pentru 4-7 ianuarie

de Magdalena Popa Buluc    |    04 Ian 2024   •   16:30
Weekend cultural -  Recomandări pentru 4-7 ianuarie

Weekend cultural -  Recomandări pentru 4-7 ianuarie

Concerte

Fundaţia Calea Victoriei organizează Concertul Extraordinar de Anul Nou, ediţia a X-a, un eveniment de gală dedicat compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart, susținut de Symphactory Orchestra, dirijor: Tiberiu Soare, alături de soprana Mădălina Barbu, pianistul Horia Mihail şi baritonul Adrian Mărcan. Concertul are loc, sâmbătă, la Opera Națională București.

 

La Ateneul Român sâmbătă și duminică este programat Concertul de Anul Nou susținut de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijor: David Crescenzi. Solişti: soprana Paula Iancic și tenorul Teodor Ilincăi . În program, lucrări de Franz von Suppé, Charles Gounod, Ruggero Leoncavallo, Giacomo Puccini, Johann Strauss-fiul, Léo Delibes și Franz Lehar

 

La Sala Palatului, Orchestra „38 SAMURAI” aflată în turneul european 2023-2024 vă invită sâmbătă de la ora 16 la un periplu muzical care va cuprinde de la capodoperele clasice ale lui Hayao Miyazaki la personajele mistice ale lui Tetsuro Araki. Veți asculta muzica din Attack On Titan, Naruto, Oshi no Ko, Suzume, Dragon Ball, Neon Genesis Evangelion, One Piece, One Punch Man, Death Note, Bleach, Howl's Moving Castle, Cowboy Bebop, Beastars, Aragoto, Demon Slayer, Tokyo Ghoul, Nana și alte anime la fel de minunate.

 

Tot la Sala Palatului, sâmbătă este programat Concertul Lords of the Sound – Music of Hans Zimmer. În sală se vor auzi melodii din „Dune”, „Spider-Man 2”, „The Dark Knight”, „Interstellar”, „Gravity”, „Sherlock Holmes, „Angels and Demons”, „The Da Vinci Code”. „, „Pearl Harbor, „Gladiator”, „Misiune imposibilă”, „Început”, „Pirații din Caraibe”, „Spirit”, „Wonder Woman”, „Madagascar”.

 

Filarmonica Arad prezintă, joi, Concertul de Anul Nou Valsuri, polci și marșuri vieneze”. Dirijor: Cristian Neagu . Concertul are loc la Sala Palatului Cultural.

 

Teatru

La Teatrul Național București se joacă piesa de teatru Casa de la țară în regia lui Claudiu Goga Distribuția este alcătuită din Maia Morgenstern, Marius Manole, Gavril Pătru, Marius Bodochi, Raluca Aprodu, Cătălina Mihai, Maruca Băiașu. Casa de la țară de Donald Margulies este „una dintre cele mai structurate și mai reușite piese americane care au ajuns pe Broadway în ultimul deceniu.” (TheaterMania).

 

La Teatrul Național Iași, duminică, sunteț invitați la Lysistrata, dragostea mea de Matei Vișniec, în regia lui Zalán Zakariás. Scenografia este semnată de Andra Bădulescu Vișniec, muzica de Hunor-Lehel Boca și coregrafia de Alice Veliche. „Conceput pe mai multe straturi, textul, o reflecție ce are ca punct de pornire piesa cu același titlu, scrisă de Aristofan cu mai bine de două mii de ani în urmă, conține dileme ale vieții noastre contemporane. Lysistrata iubește viața și pacea, bărbații iubesc războiul, armele și puterea”.

 

Teatrul Nou prezintă, duminică, 7 ianuarie, Povești de familie, o radiografie tragicomică a relațiilor familiale balcanice. Locul de joacă a patru copii, de 10-12 ani, devine o retrospectivă a realităților mai multor generații. Regia: Tanya Brighidin.

Distribuția: Cristian Ioniță, Ștefana Ionescu-Darzeu / Teodora Daiana Păcurar, Dragoș Maxim, Iulia Alexandra Neacșu

 

Operă

Opera Națională București vă invită, duminică, la Madama Butterfly de Giacomo Puccini. Regia este semnată de Jean Rânzescu, dirijor Tiberiu Soare, maestru de cor, Daniel Jinga. Butterfly este interpretat de Madeleine Pascu, Pinkerton - Florin Guzgă și Kate de Cristina Eremia.

Prima premieră a operei Madama Butterfly din 17 februarie 1904, de la Scala din Milano, în varianta inițială având doar două acte, a fost un eșec. Puccini a revizuit opera dându-i o amploare mai mare, trei acte, precum și roluri mai conturate, a doua premieră a avut loc la Brescia, în 28 mai 1904 cu un succes fulminant. Pentru Metropolitan Opera, Puccini a creat o a treia versiune, în 1906, iar la a patra premieră din Paris a îmbunătățit din nou partitura, pentru ca ultima revizuire, a cincea, realizată tot în 1907 să fie în fine cea care se cântă până astăzi.

 

Vineri, la Opera Națională din Timișoara este pus în scenă Liliacul de Johann Strauss-fiul. Din distribuţie fac parte Bogdan Zahariea, Narcisa Brumar care vor evolua în compania Orchestrei, Corului şi Baletului Operei timișorene, sub conducerea dirijorului FRIEDRICH PFEIFFER. Regia artistică, decorurile și costumele: Mario de Carlo.

 

Cinema

La Stejarul Bătrân / The Old Oak, noul film regizat de Ken Loach, o poveste captivantă despre redescoperirea umanității și solidaritatea care ne leagă pe toți, posibil ultimul film al maestrului cinematografiei sociale și politice, va rula din 5 ianuarie în cinematografe, distribuit de Independența Film. The Old Oak este un loc special. Nu numai că este ultimul pub rămas deschis, ci și singurul spațiu public în care oamenii se pot întâlni într-o comunitate minieră, cândva înfloritoare, care acum trece prin vremuri grele.

 

Frunze căzătoare rulează pe 6 ianuarie la Cinema Elvire Popesco. Coproducția Finlanda, Germania este despre Ansa și Holappa, doi oameni singuratici, care se întâlnesc din întâmplare într-o noapte pe străzile din Helsinki și încearcă să își găsească prima, singura, ba chiar ultima dragoste a vieții lor. Filmul a primit premiul juriului la Festivalul de Film de la Cannes 2023, Cel mai bun film al anului - Federația Internațională a Criticilor și a reprezentat propunerea Finlandei pentru Premiile Oscar 2023.

 

Expoziții

Expoziția eveniment „Universul lui Salvador Dalí” prezintă, în premieră în România, la ARCUB – Hanul Gabroveni, o selecție de creații ale celebrului artist catalan. Publicul român are ocazia unică de a descoperi 170 de lucrări– sculpturi, grafică, gravuri, litografii, miniaturi din aur, rubine, diamante, smaralde, safir și sticlă, mobilier suprarealist ce ilustrează geniul extravagantului Salvador Dalí.

 

Expoziția „Monica Lovinescu. Vocea care ni s-a dat” este o invitație la înțelegerea puterii cuvintelor și a libertății și responsabilității de a spune ceea ce gândești. Expoziția este găzduită de La Mița Biciclista Stabiliment Creativ și poate fi vizitată de luni până vineri 18:00 - 22:00, iar sâmbătă și duminică între 12:00 - 22:00.

 

Joi are loc vernisajul expoziţiei „Septuaginta” a artistului vizual Paul Hitter – ora 18:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, Sala „Alexandru Oprea”, Calea Griviţei nr. 64-66 . Expoziția este deschisă până pe 20 ianuarie.

 

×