x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Ziua Culturii Naționale celebrată prin sărbătoare pe scena Teatrului Național de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

Ziua Culturii Naționale celebrată prin sărbătoare pe scena Teatrului Național de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

13 Ian 2022   •   13:41
Ziua Culturii Naționale celebrată prin sărbătoare pe scena Teatrului Național de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

Începutul anului aduce pe data de 15 ianuarie două momente de sărbătoare și bucurie, Ziua Culturii Naționale și ziua de naștere a marelui poet Mihai Eminescu.

În fiecare an este momentul să ne amintim, că, așa cum spunea George Călinescu, „apele vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer, în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.”  

Oameni de stat cari nu pot justifica nici săvârșirea școalei primare, advocați fără știrea lui Dumnezeu, pictori orbi și sculptori fără măini, generali care nu știu citi o hartă, subprefecți iesiți din pușcărie, legiuitori recrutați dintre stâlpi de cafenele, iată banda ocultă care guvernează România, scria Eminescu în Timpul din 11 decembrie 1877. Dacă intrasigența scrierilor sale politice a deranjat în mod vizibil banda ocultă de la acea vreme, scrierile literare au cunoscut o recunoaștere unanimă. Această recunoaștere a asigurat perenitatea operei sale peste veacuri, dar și un permanent interes al exegezei pentru operele eminesciene.

Astăzi, avem datoria morală să cinstim memoria lui Eminescu, mai ales în aceste vremuri de mari încercări, când avem nevoie, mai mult ca oricând, să devenim mai solidari și mai hotărâți pentru a ne înfăptui marile idealuri naționale prin cultură, conștienți de ceea ce avem și de ceea ce ne definește ca națiune, fără a căuta extraordinarul în altă parte, ci între propriile granițe, în propriile minți și în propriile inimi.

Sâmbătă, 15 ianuarie, Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” a pregătit pentru Ziua Culturii Naționale un spectacol pentru copii, un recital sub genericul “Romania Universalis”, un documentar dedicat memoriei marelui campion Ivan Patzaichin și un spectacol de muzică.

Pe 15 ianuarie celebrăm două repere fundamentale pentru România, Ziua Culturii Naționale și ziua de naștere a marelui poet Mihai Eminescu. În această zi de sărbătoare pentru poporul român suntem datori să ne reamintim moștenirea pe care ne-au lăsat-o înaintașii noștri și să ne gândim ce le lăsăm moștenire viitoarelor generații care să se poată defini la rândul lor prin valori autentice pentru care să fie mândre.

Ziua Culturii Naționale ne reamintește cine suntem. Un citat celebru a lui Mihai Eminescu ne amintește că ”trebuie să fim un stat de cultură la gurile Dunării; aceasta e singura misiune a statului român şi oricine ar voi să ne risipească puterile spre alt scop pune în joc viitorul urmaşilor şi calcă în picioare roadele muncii străbunilor noştri”.

Programul Zilei Culturii Naționale pe scena Teatrului Național de Operetă şi Musical “Ion Dacian” va fi următorul:

Sâmbătă, 15 ianuarie, începând cu orele 11.00, scena Teatrului Național de Operetă şi Musical “Ion Dacian” va găzdui spectacolul Teatrului Ion Creangă - “O poveste a porcului”

Doi oameni simpli, un moș și o babă, după cum spune povestea, măcinați de singurătate, se hotărăsc să ia drept copil prima ființă care le iese în cale. Atunci, soarta îi aruncă moșului în drum un purcel. Desigur, nu orice fel de purcel, ci unul fermecat, care e capabil de fapte mărețe. Altfel de-ar fi, nu s-ar mai povesti. O poveste a porcului este spectacolul ce marchează revenirea la Teatrul Ion Creangă a regizorului Mircea Cornișteanu. Inspirat de poveștile copilăriei și de modurile în care acestea se modifică de la o generație la alta, Mircea Cornișteanu a pus în scenă un basm prin care magia se infiltrează în realitate și o transformă.

Începând cu orele 13.00, scena Teatrului Național de Operetă şi Musical “Ion Dacian” va găzdui recitalul sub genericul “Romania Universalis”.

În foaierul Teatrului, veți lua parte la un recital sub genericul “Romania Universalis”, un concept original propus de violonista Diana Jipa și de pianistul Ștefan Doniga, cărora li se vor alătura Mihai Urzicana și George Vîrban, tenori ai Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”.

Evenimentul urmărește să pună în valoare bogăția și diversitatea resurselor culturale din spațiul istoric românesc, programul recitalului dezvoltând o idee inedită, fiind alcătuit din piese ce aparțin unor compozitori români de diverse origini etnice, provenind din diverse regiuni geografice și istorice românești.

Și pentru că sunt lucrări ce se întind pe mai bine de 130 de ani de muzică, totul devine deosebit de reprezentativ pentru ceea ce înseamnă muzica românească în ansamblul său, alături de pagini aparținând lui George Enescu, Gheorghe Dima, Gherase Dendrino, fiind prezente creații semnate de Béla Bartók, Walter Klepper, Alfonso Castaldi, Theodor Rogalski, Eugen Doga sau Grigoraș Dinicu. Fiecare dintre aceste lucrări reprezintă un univers cultural aparte, unic și foarte specific în sine și, în același timp, deosebit de important în ansamblul culturii naționale românești.

Începând cu orele 15.00, scena Teatrului Național de Operetă şi Musical “Ion Dacian” va găzdui documentarul “Wild Danube”.

Gazda este Charley Ottley, producătorul acestui documentar dedicat memoriei marelui campion Ivan Patzaichin (26 Nov.1949 – 5 Sept. 2021). „Dunărea sălbatică” este un documentar despre Delta Dunării realizat de jurnalistul și producătorul britanic Charlie Ottley care surprinde „raiul” de la capătul României. Charley Ottley a filmat acest documentar în Delta Dunării, unde a trăit printre locuitorii deltei, producătorul declarând la final că fiecare zi petrecută acolo a fost o încântare pentru obiectivul camerei de filmat, dar și pentru suflet.

Începând cu orele 19.00, scena Teatrului Național de Operetă şi Musical “Ion Dacian” va găzdui un spectacol inedit de muzică electronică de inspirație populară.

Spectacolul intitulat “Dacika”, reprezintă o reinterpretare a filonului folcloric românesc prin adaptarea acestuia la ritmurile şi formele de expresie muzicală şi procedeele tehnice de ultimă generaţie. Efectul acestei muzici asupra auditorului este unul impresionant, publicul fiind fascinat de spectaculozitatea efectelor sonore, de spaţialitatea neaşteptată pe care încadrarea sonorităţilor electronice profund elaborate o conferă temelor folclorice arhicunoscute.

Dincolo, însă, de măreţia abordării, senzaţiile pe care muzica realizată de compozitorul Mihai Toma le creează sunt cele de rafinament şi bun gust, subtilitatea prelucrării tematice făcând dovada unei foarte bune cunoaşteri a stilului utilizat.

Genul abordat este cel al muzicii electronice monumentale, pornind de la prelucrarea de teme muzicale româneşti de factură folclorică şi cultă. Orchestraţiile pieselor variază de la utilizarea ritmurilor tribale ritualice și a percuțiilor epice, combinate cu sunete sintetice şi instrumente etnice, până la texturi sonore liniştitoare, eterice, de inspiraţie New Age. Astfel, cu ajutorul fluierului, pianului, viorii, orchestrei, al corului și al sintetizatoarelor, Mihai Toma actualizează esenţa expresiei muzicale de tip popular, integrând-o necesităţilor culturale ale prezentului.

Piesele din repertoriul spectacolului vor fi interpretate de Bianca Ionescu-Ballo și Daniela Bucșan acompaniate de Diana Jipa (vioară), Ștefan Doniga (pian), Alexander Benavides (percuție), orchestra și corul Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.

Informații despre stagiunea 2021-2022, cât și calendarul spectacolelor și evenimentelor desfășurate la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”,  puteti afla de pe  site-ul oficial: www.opereta.ro sau de pe pagina de facebook a teatrului: https://www.facebook.com/OperetaIonDacian/.

Biletele pot fi achiziționate atât on-line de pe site-urile www.opereta.ro și www.startickets.ro, cât și de la casa de bilete aflată în incinta teatrului din Bulevardul Octavian Goga, nr.1, sector 3.

×