Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Despre Oedipe de George Enescu
Opera enesciană aduce în prim-plan arhicunoscutul mit al lui Oedip – potrivit căruia fiul regelui din Teba își ucide propriul tată (Laios) și se căsătorește cu propria mamă (Iocasta) –, într-o manieră reinterpretată de geniul marelui compozitor român, dar care păstrează proaspătă, până în contemporaneitate, semnificația și relevanța idealului tragediei grecești.
Un aspect fascinant al acestei opere este modul în care Enescu a reușit să îmbine influențe din repertoriul tradițional românesc cu tehnici componistice moderne specifice sonorităților muzicale ale secolului XX (ceea ce face ca această splendidă operă să poată părea, uneori, oarecum inaccesibilă la o primă și singură audiție). Partitura abundă – mai ales în actul I – în teme folclorice, motive lirice și dansuri bucolice (lesne identificabile ca aparținând universului muzical românesc atât de îndrăgit de George Enescu), care se împletesc armonios cu pasaje orchestrale dramatice și impresionante sau cu arii de o adâncime emoționantă și răscolitoare.
Un alt element mai puțin cunoscut despre Oedipe este profunzimea analizei psihologice a personajelor din celebrul mit al antichității grecești. Enescu a explorat cu pricepere și compasiune conflictele interioare ale personajelor, oferindu-le o umanitate reală și o sensibilitate caldă în locul unei amplitudini hieratice și răceli mitice, fapt ce face ca drama să fie și mai tulburătoare, dându-i astfel operei o autentică valoare universală (recognoscibilă în mod natural de către oameni din toate spațiile culturale și mediile naționale).
În cele din urmă, nu ne mai rămâne decât să vă invităm să admirați, entuziasmați, pe scena Operei Naționale București, această capodoperă lirică enesciană, singura de indubitabilă valoare internațională din cultura română, exprimându-ne speranța că, într-o bună zi, visul regizorului Stefano Poda – formulat într-un interviu acordat recent pentru Adevărul (acela de a vedea Oedipe, în scenă, pe Acropole, la Atena) – se va împlini. Poate părea miraculos, dar fiecare dintre noi putem contribui la împlinirea acestui deziderat (care nu este doar o simplă intenție exprimată de Ziua Culturii Naționale, ci un veritabil angajament al Operei Naționale București). Căci, cele mai importante opere din patrimoniul cultural al României merită să beneficieze de circulație și recunoaștere universală. Atașamentul și angajamentul Operei Naționale București față de Oedipe-ul enescian este fundamental, structural și esențial pentru misiunea strategică a primei scene lirice românești.
În distribuția premierei enesciene, îi regăsim pe următorii artiști lirici: Ionuț Pascu (Oedipe), Marius Boloș (Tirésias), Dan Indricău (Créon), Andrei Lazăr (Păstorul), Ion Dimieru (Marele preot), Leonard Bernad (Phorbas), Ștefan Lamatic (Străjerul), Daniel Filipescu (Thésée), Andrei Petre (Laïos), Oana Andra (Jocaste), Sorana Negrea (Sfinxul), Daniela Cârstea (Antigone), Andreea Iftimescu (Mérope), Zoica Șohterus (o femeie tebană). Alături de regizorul Stefano Poda și dirijorul Tiberiu Soare, din echipa care va monta Oedipe pe scena Operei Naționale București, mai fac parte: Paolo Giani (regizor asociat), Silvia Sisto (asistent coregrafie), Mircea Pădurariu (asistent dirijor), Paula Stoica și Claudia Machedon (asistenți regie).
Despre inaugurarea palatului Operei Naționale București
La 9 ianuarie 1954, a avut loc inaugurarea clădirii Teatrului de Operă și Balet (denumirea de atunci a instituției), al cărei arhitect a fost Octav Doicescu și care este și actualul sediu al Operei Naționale București. Edificată în 1953 și aflată pe lista monumentelor istorice din capitală, Opera Națională București are o capacitate de 952 locuri și a devenit, în timp, un adevărat simbol al culturii și artelor din România.
Din punct de vedere arhitectonic, fațada clădirii are un portic cu trei arcade monumentale, împodobite cu statuile a patru muze şi trei uşi de acces, care permit intrarea în holul fastuos, înălţat pe două niveluri. Sala de spectacole are formă de potcoavă, iar scena are 24 m lăţime, 20 m adâncime şi 30 m înălţime. La ultimul etaj al clădirii se află Muzeul Operei. În parcul din faţa clădirii se află statuia marelui muzician George Enescu, o sculptură în bronz de Ion Jalea. Tot în faţa clădirii, dar privind spre intrare, se afla bustul compozitorului Gheorghe Stephanescu (1843 - 1925), fondatorul Operei Române. De asemenea, pe fațada clădirii, în locul a două arcade mai mici, care le încadrau iniţial pe cele trei mari, au fost montate două basoreliefuri, unul care înfăţişează o scenă de operă (sculptori Zoe Baicoianu şi Boris Caragea), iar celălalt, zborul unor balerini (sculptor Ion Vlad). În sala de spectacole se află un candelabru cu 100 de brațe de cristal aurit.
Reprezentația inaugurală de gală a avut loc în data de sâmbătă, 9 ianuarie 1954, cu opera Dama de pică de Piotr Ilici Ceaikovski. A fost urmată de un al doilea spectacol, pentru publicul larg, în data de 12 ianuarie 1954. Această primă punere în scenă l-a avut la pupitrul dirijoral pe maestrul Egizio Massini, regizor fiind Vladimir G. Ciukov. Duminică, 10 ianuarie 1954, balerinii operei prezentau și ei, în noul sediu, primul lor spectacol, cu Coppélia de Léo Delibes, în coregrafia lui Anton Romanovski și Oleg Danovski, scenografia aparținând lui M. Rubinger și Mac Constantinescu.
În pragul deschiderii stagiunii inaugurale 1953-1954, sub directoratul compozitorului și dirijorului Constantin Silvestri, trupa lirică bucureșteană era alcătuită din 73 de soliști de operă angajați, corpul de balet având 96 de dansatori, corul – 96 de artiști lirici, iar orchestra – 99 de artiști instrumentiști. De-a lungul timpului pe scena Operei Naționale București au evoluat nume strălucite de cântăreți, dirijori și muzicieni, balerini, scenografi și regizori.
Unul dintre primele mari evenimente culturale de importanță internațională, desfășurate în acest nou edificiu, l-a reprezentat montarea capodoperei enesciene Oedipe, în cadrul primei ediții a Festivalului internațional de muzică clasică George Enescu (1958), în premieră românească absolută cu următoarea distribuție: David Ohanesian (bariton) – Oedipe, Elena Cernei (mezzosoprană) – Jocaste, Nicolae Secăreanu (bas) – Tirésias, Zenaida Pally (mezzosoprană) – Sfinxul, Ionel Tudoran (tenor) – Laïos, Alexandru Enăceanu (bariton) – Créon, George Mircea (tenor) – Păstorul, Ioan Hvorov (bas) – Marele preot, Valentin Loghin (bas) – Phorbas, Jean Bănescu (bas) – Străjerul, Ladislau Konya (bariton) – Thésée, Valentina Creţoiu (soprană) – Antigone, Maria Săndulescu (contralto) – Mérope. Regia – Jean Rânzescu, maestru de cor – Gheorghe Kulibin, scenografia – Roland Laub, costume – Ofelia Tutoveanu, maestru de balet – Gelu Matei.
