x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură „Scena Gândirii”, „La Traviata”, „La Bohème”, „Giselle” și „Elixirul dragostei”, pe scena ONB la mijlocul lunii mai

„Scena Gândirii”, „La Traviata”, „La Bohème”, „Giselle” și „Elixirul dragostei”, pe scena ONB la mijlocul lunii mai

de Magdalena Popa Buluc    |    15 Mai 2023   •   10:00
„Scena Gândirii”, „La Traviata”, „La Bohème”, „Giselle” și „Elixirul dragostei”, pe scena ONB la mijlocul lunii mai

Cea de-a treia săptămână a lunii mai aduce la Opera Națională București patru titluri de operă și balet din repertoriul clasic universal – „La Traviata” de Giuseppe Verdi, „La Bohème” de Giacomo Puccini, „Giselle” de Adolphe Charles Adam și „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti, dar și evenimentul „Scena Gândirii” – conferințele Operei Naționale București, al cărui invitat va fi criticul literar Nicolae Manolescu.

Miercuri, 16 mai, ora 18:30, vă propunem o întâlnire cu invitatul din această lună al Conferințelor Operei Naționale București – SCENA  GÂNDIRII,  criticul literar Nicolae Manolescu, care va susține prelegerea „La ce mai e bună literatura?”. Care este menirea principală a literaturii? Care este primul criteriu după care ar trebui evaluat un text: conformitatea cu o ideologie „corectă” sau, mai degrabă, valoarea sa literară? Putem oare izola o operă de prejudecățile și angajamentele, uneori discutabile, ale autorului și de contextul în care a fost scrisă? Sau ar trebui să practicăm suspiciunea, vigilența morală și demascarea? Are sens să spunem că un text literar este sexist, rasist, imperialist? Sau ar trebui să ne rezumăm la judecăți despre meritele sale artistice? Cum ar trebui stabilite ierarhiile literare și cum ar trebui acordate premiile: în funcție de aspecte ideologice sau în funcție de criterii estetice? La toate aceste întrebări, precum și la multe altele pe lângă acestea, va răspunde istoricul și criticul literar Nicolae Manolescu.

Joi, 18 mai, ora 18:30, vă invităm la spectacolul de operă La Traviata de Giuseppe Verdi. Compozitorul a văzut în „Dama cu camelii” o poveste cu un mare potenţial muzical, care prezenta interes spectatorilor. A scris muzica pentru opera pe care a numit-o mai târziu „La Traviata”, libretul aparţinând lui Francesco Maria Piave, după romanul lui Alexandre Dumas-fiul. Premiera a avut loc la Veneţia pe scena Teatrului La Fenice în data de 6 martie 1853 și de atunci publicul spectator a aplaudat și ovaționat fiecare reprezentație de pe mapamond.

Vineri, 19 mai, ora 18:30, vă propunem spectacolul de operă „La Bohème” de Giacomo Puccini.  După romanul „Scènes de la vie de bohème” de Henri Murger, Giacomo Puccini a adus sub lumina reflectoarelor spectacolul de operă „La Boheme”, care surprinde dragostea și sărăcia în același peisaj și îl transformă într-o capodoperă muzicală, unde se împletesc grandios librete inspirate din teme precum iubirea, despărțirea și moartea.

Sâmbătă, 20 mai, ora 18:30, vă așteptăm la spectacolul de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam. Spectacolul spune povestea de dragoste dintre Giselle şi prinţul Albert (care îi ascunde fetei identitatea sa), care trece dincolo de moarte. Primul act al baletului cuprinde aproape întreaga desfăşurare a firului narativ: secvenţele în care cei doi tineri îşi declară iubirea alternează cu momentele de dans şi veselie ale sătenilor întorşi de la cules sau cu scenele conflictuale dintre prinţul Albert şi pădurarul Hans.

Duminică, 21 mai, începând cu ora 18:30, vă invităm la spectacolul de operă „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti. Compozitorul a reușit să creeze cu „Elixirul dragostei” o capodoperă în care amuzamentul și drama se împletesc perfect. Comicul poveștii se datorează imaturului îndrăgostit Nemorino care pică în plasa lui Dulcamara și crede cu tărie că elixirul comercializat de acesta îi va aduce dragostea Adinei.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

×