x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Eveniment aniversar Masca: 20 de ani de teatru altfel

Eveniment aniversar Masca: 20 de ani de teatru altfel

21 Mai 2010   •   00:00

La ceas aniversar, Teatrul Masca propune publicului din Capitală zilnic, între 24 şi 30 mai, o suită de evenimente, "cu toată dragostea": spectacole, concerte, expoziţii şi ateliere cu personalităţi ale teatrului de gest european.

La 24 mai 1990 se înfiinţa, prin hotărâre de guvern, Teatrul Masca, singurul teatru de gest, pantomimă şi expresie corporală din peisajul cultural românesc. Aşa se face că în 2010, Masca sărbătoreşte 20 de ani de existenţă. "Pentru a marca aniversarea noastră am propus publicului din Capitală o suită de evenimente menite să ofere o imagine complexă a Teatrului Masca, un teatru altfel. Păstrăm în sufletul nostru aplauzele de la sfârşitul fiecărui spectacol susţinut în aceşti 20 de ani. Sunt ani în care ne-am simţit aproape de sufletul fiecărui spectator care a devenit prietenul Teatrului Masca. De aceea, la ceas aniversar, oferim Cetăţii, cu toată dragostea, timp de o săptămână, spectacolele noastre, filmele şi muzica acestora, ateliere cu personalităţi ale teatrului de gest european, concerte, expoziţii şi două volume despre istoria teatrului nostru: La început a fost Gestul şi Scenariile noastre", declară Mihai Mălaimare, directorul şi fondatorul Teatrului Masca.
 
Aşadar, luni, 24 mai, în prima zi a săptămânii aniversare, în Parcul Herăstrău va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie "Portret de Actor" şi se va desfăşura deja tradiţionalul Târg de Jucării, ajuns la cea de-a XI-a ediţie. Aleile parcului vor fi animate de statui vivante şi marionete, momente de pantomimă şi concerte. Pe parcusul zilei, bucureştenii vor putea urmări şi patru dintre spectacolele teatrului: "Geneza", "Pierrot Lunatecul", "Îndrăgostiţii" şi "Gardienii se întorc".
 
Marţi este rezervată lansării volumelor "La început a fost Gestul" şi "Scenariile noastre", la Muzeul Literaturii Române, iar miercuri are loc vernisajul expoziţiei de fotografie "Profesia: Actor la Masca", pentru ca seara aceleiaşi zile să fie dedicată, la fel ca şi cea de joi, spectacolelor în parcurile Cişmigiu şi Titan. Vineri, la sediul din Bdul Uverturii, au loc parada de costume "Lumea e o scenă", târgul de modă "Masca e... Vintage", concerte susţinute de Mircea Tiberian şi Ioan Gyuri Pascu, precum şi repetiţia generală cu public a viitoarei premiere "Gigi Amoroso". Sâmbătă şi duminică, în parcurile Cişmigiu şi Herăstrău, publicul bucureştean va putea urmări spectacolele "Cocktail", "Muzeul Viu", "Pierrot Lunatecul", "Clovnii" şi "Gardienii se întorc". În toată această perioadă, dimineţile, la sediul teatrului, vor avea loc workshopuri cu Peter Mim, Marina Spreafico şi Michele Modesto Casarin.
 

×
Subiecte în articol: teatru