x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru La UNATC începe o săptămână “Altfel”

La UNATC începe o săptămână “Altfel”

de Maria Sârbu    |    06 Apr 2014   •   17:01
La UNATC începe o săptămână “Altfel”

Un eveniment studenţesc aşteptat nu numai de tineri iubitori de teatru dar şi de specialişti în domeniu, care urmăresc fenomenul artelor spectacolului, se va desfăşura între 7 şi 11 aprilie la UNATC – Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L.Caragiale”: ”Uşi deschise – Săptămâna Altfel”. Aici vor avea loc ateliere de actorie, coregrafie, exerciţii de regie, demonstraţii de tehnică în mânuirea marionetei, expoziţii de scenografie, cursuri deschise de teatrologie, management cultural, jurnalism teatral. Şi nu doar atât. Cei interesaţi pot asista la o repetiţie generală cu piesa ”Stele în lumina dimineţii” de Alexandr Galin. Sunt programate şi două spectacole de succes, după cum spun organizatorii: ”O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale şi musicalul ”Chicago” de Fred Ebb şi John Kander. De notat că la eveniment sunt aşteptaţi şi elevii: şi cei care vor să studieze la Facultatea de Teatru, şi cei care vor să cunoască acest domeniu pentru cultura lor generală (intarea este liberă).

Organizatori ai acestei a XVIII-a ediţii a festivalului “Uşi deschise” sunt studenţii anului I Teatrologie – Management Cultural, Jurnalism Teatral.
”Uşile” se vor deschide luni, ora 14:00, în prezenţa rectorului Adrian Titieni şi a decanului Paul Chiribuţă, după ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa acordat regizorului de teatru şi film, prof.univ.dr. Alexa Visarion.

UŞI DESCHISE 2014
7-11 aprilie
Program

LUNI, 7 APRILIE
11:00 Ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa regizorului de teatru şi film, prof.univ.dr. ALEXA VISARION (Sala Ileana Berlogea, etaj 1)
14:00 DESCHIDEREA OFICIALĂ a celei de a XVIII-a ediţii UŞI DESCHISE (Sala Ileana Berlogea, etaj 1)
14:30 Atelier de arta actorului şi improvizaţie scenică – Actorie anul I (Sala 304 B, etaj 3)
Coordonatori: prof.univ.dr. Adrian Titieni, conf.univ.dr. Mircea Gheorghiu, lect.univ.dr. Andreea Vulpe, lect.univ.dr. Florin GrigoraŞ, lect.univ.dr. Mihaela Sîrbu, lect.univ.dr. Mihaela Beţiu, asist.univ.dr. Mihai Brătilă, prof.asoc. Raluca Rusu-Diţă, drd. Alexandru Pavel, masterand pedagogie Bogdan Dumitrescu

15:00 Vernisaj Expoziţia de Scenografie (Etaj 4)

15:30 Exerciţii tehnice cu marioneta naivă – Păpuşi şi Marionete anul I (Sala 114, etaj 1)
Coordonator: lect.univ.dr. Mihai Dumitrescu

16:00 Curs deschis: Studiul situaţiei comice – Actorie anul II (Sala 304 A, etaj 3)
Coordonatori: conf.univ.dr. Doru Ana, conf.univ.dr. Paul Chiribuţă, prof.univ.dr. Ştefan Velniciuc, lect.univ.dr. Puiu Şerban, lect.univ.dr. Mircea Rusu, lect.univ.dr. Marela Jugănaru, prof.asoc.dr. Alexandru Jitea, prof.asoc.drd. Irina Ungureanu, masterand pedagogie TrifaŞ Vlad, masterand pedagogie Pană Cosmin
Exerciţii cu păpuşi de tip wayang – Păpuşi şi Marionete anul II (Sala 110, etaj 1)
Coordonator: conf.univ.dr. Ioan Brancu

17:00 Exerciţii şi demonstraţii: Clovnii – PăpuŞi Şi Marionete anul III (Sala 303 A, etaj 3)
Coordonator: drd. Radu Crăciun

20:30 Spectacol: O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale - Actorie Master anul II ( Sala Atelier, intrarea prin curtea UNATC)
Coordonatori: prof.univ.dr. Radu Gabriel, drd. Vladimir Anton


MARŢI, 8 APRILIE
10:00 Curs interactiv de vorbire scenică – Actorie anul II (Sala 304 A, etaj 3)
Coordonatori: prof.univ.dr. Olga Delia Mateescu, dr. Julieana Drăghici, drd. Thomas Ciocşirescu

11:30 Curs interactiv de scrimă şi lupte scenice – Actorie anul I (Sala Atelier, intrarea prin curtea UNATC)
Coordonator: lect.univ.dr. Florin Kevorkian

12:00 Curs deschis: Plastica elementelor dramatice în decorul de teatru – Scenografie (Etaj 4)
prof.univ.dr. Ştefania Cenean

13:30 Curs interactiv de actorie film – Actorie anul II (Sala Ileana Berlogea, etaj 1)
Coordonator: lect.univ.dr. Florin Kevorkian

14:00 Atelier de arta actorului şi improvizaţie scenică – Actorie anul I (Sala 304 B, etaj 3)
Coordonatori: prof.univ.dr. Adrian Titieni, conf.univ.dr. Mircea Gheorghiu, lect.univ.dr. Andreea Vulpe, lect.univ.dr. Florin GrigoraŞ, lect.univ.dr. Mihaela Sîrbu, lect.univ.dr. Mihaela Beţiu, asist.univ.dr. Mihai Brătilă, prof.asoc. Raluca Rusu-Diţă, drd. Alexandru Pavel, masterand pedagogie Bogdan Dumitrescu
Mijloace de expresie în arta animaţiei: Păpuşa Bi-Ba-Bo – Păpuşi şi Marionete anul I (Sala 110. etaj 1)
Coordonator: asist.univ. Nicuşor Adetu

14:30 Curs deschis: Cum să ajungi manager în teatru – Teatrologie – Management cultural, Jurnalism teatral (Sala 1, etaj 3)
lect.univ.dr. Carmen Croitoru

15:00 Mijloace de expresie în tehnica animaţiei: Marioneta – Păpuşi şi Marionete anul II (Sala 114, etaj 1)
Coordonator: lect.univ.dr. Anca Bodolan-OpriŞan

16:00 Curs deschis: Studiul situaţiei comice – Actorie anul II (Sala 306 A, etaj 3)
Coordonatori: conf.univ.dr. Doru Ana, conf.univ.dr. Paul Chiribuţă, prof.univ.dr. Ştefan Velniciuc, lect.univ.dr. Puiu Şerban, lect.univ.dr. Mircea Rusu, lect.univ.dr. Marela Jugănaru, prof.asoc.dr. Alexandru Jitea, prof.asoc.drd. Irina Ungureanu, masterand pedagogie TrifaŞ Vlad, masterand pedagogie Pană Cosmin
Atelier de creaţie coregrafică Confluenţe muzică - dans - Coregrafie Anul II (Sala 204 A, etaj 2)
Profesori coordonatori: lect.univ.dr. Liliana Iorgulescu, asist.univ.drd. Andreea Duţă
Prezentare piese coregrafice – Coregrafie anul II (Sala 204 A, etaj 2)
Studenţii: Ema Constantin, Delia Marian, Andrei Iancu, Răzvan Stoian;
Coordonatori: lect.univ.dr. Liliana Iorgulescu, asist.univ.drd. Andreea Duţă

17:00 Exerciţiu de dramatizare: Groapa, dramatizare după romanul omonim al lui Eugen Barbu - Regie anul I (Sala 307A, etaj 3)
Student: Diana Păcurar; Coordonatori: conf.univ.dr. Felix Alexa, conf.univ.dr. Ion Mircioagă

19:00 Exerciţiu de regie: Pelicanul de August Strindberg – Regie anul II (Platoul de Regie “Ion Sava” etaj 3)
Student: Silvia Roman; Coordonator: lect.univ.drd. Liudmila Szekely Anton


MIERCURI, 9 APRILIE
10:00 Curs de mişcare scenică – Actorie anul II (Sala 306 A, etaj 3)
Coordonatori: conf.univ.dr. Costin Anghel, asist.univ.dr. Izabela Bostan

11:00 Curs de canto - Păpuşi şi Marionete anul II (Sala Canto I, etaj 4)
Coordonator: prof.univ.dr. Dan Bălan

11:30 Curs interactiv de scrimă şi lupte scenice – Actorie anul I (Sala Atelier, intrarea prin curtea UNATC)
Coordonator: lect.univ.dr. Florin Kevorkian

12:00 Curs deschis: Reprezentări plastice de la bi la tridimensional – Scenografie (Etaj 4)
lect.univ.dr. Iuri Isar

13:00 Exerciţiu de regie: Radicali liberi, dramatizare după nuvela omonimă a scriitoarei Alice Munro – Regie anul I (Sala 203 A, etaj 2)
Student: Irina Alexandra Banea; Coordonatori: conf.univ.dr. Felix Alexa, conf.univ.dr. Ion Mircioagă

14:00 Atelier de arta actorului şi improvizaţie scenică – Actorie anul I (Sala 304 B, etaj 3)
Coordonatori: prof.univ.dr. Adrian Titieni, conf.univ.dr. Mircea Gheorghiu, lect.univ.dr. Andreea Vulpe, lect.univ.dr. Florin GrigoraŞ, lect.univ.dr. Mihaela Sîrbu, lect.univ.dr. Mihaela Beţiu, asist.univ.dr. Mihai Brătilă, prof.asoc. Raluca Rusu-Diţă, drd. Alexandru Pavel, masterand pedagogie Bogdan Dumitrescu
Dificultăţi progresive în arta animaţiei: Marioneta - Păpuşi şi Marionete anul III (Sala 114, etaj 1)
Coordonator: lect.univ.dr. Decebal Marin

15:00 Mijloace de expresie în arta animaţiei: Păpuşa Bi-Ba-Bo - Păpuşi şi Marionete anul I (Sala 110, etaj 1)
Coordonator: asist.univ. Nicuşor Adetu

16:00 Curs deschis: Studiul situaţiei comice – Actorie anul II (Sala 304 A, etaj 3)
Coordonatori: conf.univ.dr. Doru Ana, conf.univ.dr. Paul Chiribuţă, prof.univ.dr. Ştefan Velniciuc, lect.univ.dr. Puiu Şerban, lect.univ.dr. Mircea Rusu, lect.univ.dr. Marela Jugănaru, prof.asoc.dr. Alexandru Jitea, prof.asoc.drd. Irina Ungureanu, masterand pedagogie TrifaŞ Vlad, masterand pedagogie Pană Cosmin
Spectacol de Commedia dell’Arte – PăpuŞi Şi Marionete anul II (Sala Pod B, etaj 5)
Coordonator: conf.univ.dr. Liliana Gavrilescu

17:00 Elemente de dinamică în creaţia coregrafică – Coregrafie anul I (Sala 204 A, etaj 2)
Coordonatori: prof.univ.dr. Sergiu Anghel, lect.univ.dr. Elena Zamfirescu, asist.univ.dr. Andreea Duţă

19:00 Repetiţie generală: Stele în lumina dimineţii de Alexandr Galin - Actorie Master anul II (Sala Atelier, intrarea prin curtea UNATC)
Coordonator: prof.univ.dr. Gelu Colceag


JOI, 10 APRILIE
10:00 Curs interactiv de vorbire scenică – Actorie anul I (Sala 304 B, etaj 3)
Coordonator: lect.univ.dr. Viorica Vatamanu

11:00 Curs deschis: Publicool. Poveşti despre spectatorii de teatru - Teatrologie – Management cultural, Jurnalism teatral (Sala 1, etaj 3)
prof.asoc.dr. Ioana Moldovan
Curs de canto - Actorie anul I (Sala Canto I, etaj 4)
Coordonator: prof.asoc.dr.Mihai Bisericanu

12:00 Curs deschis: Reprezentări plastice de la bi la tridimensional – Scenografie (Etaj 4)
lect.univ.dr. Iuri Isar

14:00 Atelier de arta actorului şi improvizaţie scenică – Actorie anul I (Sala 304 B, etaj 3)
Coordonatori: prof.univ.dr. Adrian Titieni, conf.univ.dr. Mircea Gheorghiu, lect.univ.dr. Andreea Vulpe, lect.univ.dr. Florin GrigoraŞ, lect.univ.dr. Mihaela Sîrbu, lect.univ.dr. Mihaela Beţiu, asist.univ.dr. Mihai Brătilă, prof.asoc. Raluca Rusu-Diţă, drd. Alexandru Pavel, masterand pedagogie Bogdan Dumitrescu
Mijloace de expresie în tehnica animaţiei: Marioneta - Păpuşi şi Marionete anul II (Sala 114, etaj 1)
Coordonator: lect.univ.dr. Anca Bodolan Oprişan

15:00 Exerciţii cu păpuşi de tip wayang - Păpuşi şi Marionete anul II (Sala 110, etaj 1)
Coordonator: conf.univ.dr. Ioan Brancu

16:00 Curs deschis: Studiul situaţiei comice – Actorie anul II (Sala 306 A, etaj 3)
Coordonatori: conf.univ.dr. Doru Ana, conf.univ.dr. Paul Chiribuţă, prof.univ.dr. Ştefan Velniciuc, lect.univ.dr. Puiu Şerban, lect.univ.dr. Mircea Rusu, lect.univ.dr. Marela Jugănaru, prof.asoc.dr. Alexandru Jitea, prof.asoc.drd. Irina Ungureanu, masterand pedagogie TrifaŞ Vlad, masterand pedagogie Pană Cosmin
Exerciţii şi demonstraţii: Clovnii – PăpuŞi Şi Marionete anul III (Sala 303 A, etaj 3)
Coordonator: drd. Radu Crăciun


17:00 Examen de dramatizare: Marile Speranţe, dramatizare după romanul omonim al lui Charles Dickens – Regie anul I (Sala 203 A, etaj 2)
Student: Diana Tănase; Coordonatori: conf.univ.dr. Felix Alexa, conf.univ.dr. Ion Mircioagă

19:00 Exerciţiu de regie: Raţa Sălbatică de Henrik Ibsen - Regie anul II (Sala Pod A, etaj 5)
Student: Mădălin Hîncu; Coordonator: lect.univ.drd. Liudmila Szekely Anton


VINERI, 11 APRILIE
12:00 Atelier de regie: Alice o’clock - Regie anul II (Platoul de Regie Ion Sava, etaj 3)
Coordonator: lect.univ.drd. Liudmila Szekely Anton

14:00 Exerciţii tehnice cu marioneta naivă - Păpuşi şi Marionete anul I (Sala 114, etaj 1)
Coordonator: lect.univ.dr. Mihai Dumitrescu

15:00 Spectacol de Commedia dell’Arte – PăpuŞi Şi Marionete anul II (Sala Pod B, etaj 5)
Coordonator: conf.univ.dr. Liliana Gavrilescu

16:00 Dificultăţi progresive în arta animaţiei: Marioneta - Păpuşi şi Marionete anul III (Sala 114, etaj 1)
Coordonator: lect.univ.dr. Decebal Marin

18:00 Spectacol: musicalul Chicago de Fred Ebb şi John Kander - Actorie Master anul II (Sala Atelier, intrarea prin curtea UNATC)
Coordonator: prof.univ.dr. Gelu Colceag

În perioada 7-11 aprilie vor fi amenajate două expoziţii permanente:
Expoziţie cu păpuŞi, marionete Şi fotografii – hol etaj 1 (în dreptul sălii 114);
Expoziţie de Scenografie – hol etaj 4.

×