x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru “Micul infern”, spectacolul cu numărul 100

“Micul infern”, spectacolul cu numărul 100

de Sebastian S. Eduard    |    30 Mar 2015   •   16:53
“Micul infern”, spectacolul cu numărul 100
Sursa foto: Picasa

Una din cele mai apreciate şi mai longevive comedii, “Micul infern” de Mircea Ştefănescu împlineşte 100 de spectacole, marţi 31 martie 2015, la sala Pictura a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Cu o distribuţie de neuitat: Ileana Stana Ionescu , Rodica Popescu Bitănescu - soacra, Ilinca Goia - soţia, Liviu Lucaci - soţul, Marius Rizea – doctorul, Dragoş Stemate – curtezanul, Daniel Badale – ordonanţa, Fulvia Folosea – secretara, în viziunea regizorului Mircea Cornişteanu şi a scenografei Clara Labancz, spectacolul stârneşte aplauze furtunoase la fiecare reprezentaţie.

Îndrăgita piesă a dramaturgului Mircea Ştefănescu este o comedie de familie despre valori neperisabile, dar şi despre dificultatea păstrării unei relaţii de-a lungul unor decenii şi în contextul dinamic al unor generaţii. Un subiect la ordinea zilei, într-o poveste de la 1948. O piesă cu costume de epocă despre noi, cei de azi şi comicele situaţii prin care un cuplu poate să treacă străbătând...infernul conjugal. Cu tact şi credinţă, fler şi imaginaţie, acest mic infern poate fi transformat într-o călătorie de cursă lungă, în care el şi ea alternează la cârma aflată mai ales în mâinile Soacrei (rol epocal, căruia două mari actriţe ale Naţionalului bucureştean îi dezvăluie, în chip diferit, nuanţele şi vivacitatea). În spectacolul de marţi o veţi vedea pe Ileana Stana Ionescu.

Aşadar, în numai un an şi jumătate de la premiera, ”Micul infern” atinge o cifră rotundă, la acest sfârşit de martie jucându-se pentru cea de-a suta oară. Vă invităm să nu rataţi un minunat prilej de sărbătoare şi de mare haz, în care o comedie clasică îşi (re)dovedeşte tinereţea!

×