x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Premieră la Teatrul ACT: „Linia solară” de Ivan Vîrîpaev, în regia lui Radu Iacoban

Premieră la Teatrul ACT: „Linia solară” de Ivan Vîrîpaev, în regia lui Radu Iacoban

de Magdalena Popa Buluc    |    17 Apr 2023   •   10:00
Premieră la Teatrul ACT: „Linia solară” de Ivan Vîrîpaev, în regia lui Radu Iacoban

Teatrul ACT vă invită pe 20 aprilie, ora 19.30, la spectacolul „Linia solară” de Ivan Vîrîpaev, traducerea Raluca Rădulescu, în regia lui Radu Iacoban, scenografia Tudor Prodan, avându-i în distribuție pe Ilinca Manolache și Ionuț Vișan.

Piesa „Linia solară” explorează numeroasele moduri în care doi oameni nu reușesc să intre în contact real unul cu celălalt, uniți de o pasiune devenită treptat obsesie și despărțiți de o linie solară invizibilă, dar palpabilă. La ora 5 dimineața, Barbara și Werner, după șapte ani de căsnicie, continuă o ceartă pe care au început-o cu șapte ore mai devreme. Sunt pe punctul de a-și achita creditul ipotecar, dar privesc în abisul întrebării „ce urmează?", deschizând porțile furiei și sentimentelor reprimate.

«Linia Solara» e un titlu de piesă care poate păcăli. Spun asta cu gândul la viitorul nostru spectator care, răsfoind sau scrollând prin sumedenia de oferte teatrale, se decide să aleagă spectacolul nostru.

La ce oare să ne așteptăm? E un spectacol despre viziuni profetice, descoperiri științifice extraordinare? O fi o metaforă?

Vă rog să ne scuzați dacă nu veți primi răspunsul în rândurile care urmează. Ne vom rezuma doar la explicația dată de autor care, în mod subtil și inteligent, ne spune că avem de-a face cu:   «O comedie în care se arată cum se poate ajunge la un rezultat pozitiv».

Ce înseamnă asta mai precis?

Suntem convinși că veți decide singuri după vizionarea spectacolului.  -  Radu Iacoban, regizorul spectacolului

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Linia solară

De: Ivan Vîrîpaev

Traducerea: Raluca Rădulescu

Cu: Ilinca Manolache, Ionuț Vișan

Regia: Radu Iacoban

Scenografia: Tudor Prodan

Atmosfera sonoră: Aida Šošić

 

 

×
Subiecte în articol: premiera teatrul act Linia solară