x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru „Regele nu moare”: albumul dedicat actorilor Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț va fi lansat de Ziua Regalității

„Regele nu moare”: albumul dedicat actorilor Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț va fi lansat de Ziua Regalității

de Magdalena Popa Buluc    |    30 Apr 2024   •   15:00
„Regele nu moare”: albumul dedicat actorilor Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț va fi lansat de Ziua Regalității

Albumul foto „Regele nu moare”, dedicat cuplului de actori Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț va fi lansat de Ziua Regalității, pe 10 mai, de la ora 18, în foaierul Sălii „Ion Caramitru” a Teatrului Național din București, în prezența actorilor din distribuție.

Regele nu moare” este un album produs de editura Vremea și conține peste 300 de fotografii realizate de Florin Ghioca, fotograful oficial al TNB. În cele 208 pagini se găsesc imagini surprinse atât pe scenă, în cadrul spectacolului „Regele moare” de Eugene Ionesco, cât și în culise, la repetiții, în turnee sau cu prilejul unor aniversări.

Alături de Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc, în spectacolul regizat de Andrei și Andreea Grosu mai pot fi văzuți actorii Ana Ciontea, Florentina Țilea, Richard Bovnoczki și Șerban Pavlu. Albumul este tipărit în condiții de lux și include, de asemenea, fragmente din cronici scrise de bloggeri și critici de teatru, precum și mai multe QR coduri care oferă acces la materiale video din culisele spectacolului.

Cu ocazia lansării oficiale a spectacolului, care va avea loc pe 10 mai la Teatrul Național din București, va fi prezentă întreaga echipă.

Vă așteptăm, așadar, pe 10 mai, de la ora 18.00, în foaierul Sălii „Ion Caramitru” (etaj 1), la un eveniment editorial remarcabil, un pahar de vin și multe povești din lumea teatrului, alături de domnul Victor Rebengiuc și de echipa spectacolului!

 

×