Mircea Albulescu şi Ileana Stana Ionescu, doi dintre actorii impresionanţi ai teatrului românesc, împreună cu Agenţia Vreau Bilet vă invită la data de 9 martie la Palatul Naţional al Copiilor, începând cu ora 19:30, să fiţi martorii unei reprezentaţii speciale a piesei "Scrisori de dragoste" de A.R. Gurney, în regia lui Mircea Cornişteanu.
"Scrisori de dragoste" este o încântătoare comedie romantică despre povestea de o viaţă a două personaje aflate în căutarea fericirii. Andrew Makepeace Ladd al Treilea şi Melissa Gardner, care, deşi au familii separate, reuşesc să guste din aroma fericirii supreme prin intermediul unei legături amoroase menţinută prin scrisori.
Este o poveste obişnuită pe care cei mai mulţi oameni au trăit-o, însă este cu atât mai frumoasă cu cât aceasta dezvăluie delicateţea firească a sufletului unui om. "Este o piesă de teatru pe care nu trebuie să o rataţi. Veţi plânge de bucurie şi veţi râde de tristeţe", spune Mircea Albulescu.