x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Spectacolul „Frici” de Ana Sorina Corneanu, marele câștigător al celei de-a treia ediții a proiectului Lecturi³

Spectacolul „Frici” de Ana Sorina Corneanu, marele câștigător al celei de-a treia ediții a proiectului Lecturi³

de Magdalena Popa Buluc    |    28 Oct 2022   •   23:05
Spectacolul „Frici” de Ana Sorina Corneanu, marele câștigător al celei de-a treia ediții a proiectului Lecturi³
Sursa foto: Arhivă personală Ana Sorina Corneanu

Teatrul Național Iași anunță piesa câștigătoare a celei de-a treia ediții a proiectului Lecturi³: „Frici” de Ana Sorina Corneanu. Jurizarea a fost făcută de reprezentanți ai celor trei parteneri implicați în acest program: Teatrul Național Iași, Muzeul Național al Literaturii Române și revista „Alecart”.

Conform regulamentului, piesa va fi transpusă scenic la finalul acestui an. Textul a fost prezentat publicului sub forma unui spectacol-lectură regizat de Irina Popescu-Boieru, la Teatru³, pe 28 martie, în stagiunea trecută, avându-i în distribuție pe: Haruna Condurache, Diana Roman, Livia Iorga, Mălina Lazăr, Andreea Boboc, Catinca Tudose, Oana Sandu, Brândușa Aciobăniței, Constantin Avădanei, Radu Ghilaș. Noua producție va fi montată de Irina Popescu-Boieru, la Uzina cu Teatru.

Proiectul Lecturi³ are ca scop promovarea dramaturgiei contemporane din România și Republica Moldova prin realizarea de spectacole-lectură, având ca suport piese de teatru ce nu au fost montate încă.

Cei interesați să citească textele câștigătoare pot accesa secțiunea dedicată acestui proiect, pe teatrulnationaliasi.ro. De asemenea, toți cei care doresc să se alăture proiectului Lecturi³ pot trimite piese de teatru la adresa de e-mail lecturi3@gmail.com. 

Ana Sorina Corneanu (actriță și dramaturg) – premii și nominalizări:

Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 2019 – „Hai să vorbim despre viață”, spectacol montat în 2021, la Teatrul Național București, regia Zsuzsana Kovacs, selectat în Festivalul National de Teatru/ FNT31 – la secțiunea Creația.Feminin.

Premiul UNITEM pentru dramaturgie, 2020 – „Hai să vorbim despre viață”;

Nominalizare UNITER - cea mai bună piesă românească a anului 2020 – „Stockholm”

Premiul UNITEM pentru dramaturgie 2021 – „Recviem pentru nostalgie”

Finalistă CND, în cadrul Festivalului de dramaturgie românească, Timișoara – 2021, cu piesa „Stockholm”

Premiul II – în cadrul Bacău Fest Monodrame, Teatrul Municipal Bacovia, cu piesa „Interplanetar”

Nominalizare în etapa a doua a concursului de piese scurte (10 minutes play for women) pentru podcast, la Fizzy Sherbet plays, UK, cu piesa „The bistro”

×