Textul piesei "Hoțul de mărgăritare", scris în anii ‘50 de mitropolitul Bartolomeu Anania, reinterpretează parabola fiului risipitor, una dintre cele mai cunoscute pilde evanghelice. Piesa vorbește despre experiențele omului rătăcit și deznădăjduit, dar care primște în cele din urmă șansa renașterii sufletești. Eliabar, un tânăr impetuos și curajos simte o imensă nevoie de a se desprinde de universal familial cunoscut, un pas determinant în maturizare. El pornește în călătoria sa inițiatică către Corint nu ca să-şi risipească averea, ci pentru a aduna cunoaștere despre sine și despre lume. Aventurile sale ne duc cu gândul la propriile încercări din perioada "plecării în lume: dozarea încrederii în ceilalți, testarea prieteniei și a fidelității, sentimentul de neputință în fața neprevăzutului.
"Hoțul de mărgăritare", un spectacol bogat în metafore vizuale, reflectă teme și preocupări actuale – căutarea propriului rost în lume, conexiunea cu familia și locul nașterii, importanța valorilor juste într-o lume confuză, condusă de dorința oarbă de îmbogățire.
În distribuţie Eli - Viorel Păunescu, Rimon - Alexandru Floroiu, Eliabar - Cristian Neacșu, Humbaba - Paul Cimpoieru, Fanuel - Sorin Aurel Sandu, Critias - Cătălin Frăsinescu, Tamara - Tamara Roman / Amalia Popa / Ana Maria Carablais, Ariadna - Teodora Calagiu / Ana Maria Carablais, Poporul - Andrei Dogaru, Cosmin Vasile, Cristina Marin Neagu, Alexandra Dogaru, Carmen Mărgărit, Silvia Maurițiu