x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Teatrelli găzduiește o micro-stagiune cu patru premiere independente în septembrie și octombrie

Teatrelli găzduiește o micro-stagiune cu patru premiere independente în septembrie și octombrie

de Magdalena Popa Buluc    |    27 Sep 2024   •   19:37
Teatrelli găzduiește o micro-stagiune cu patru premiere independente în septembrie și octombrie

În această toamnă, Teatrelli găzduiește o serie de premiere independente, prezentate în cadrul programului creart / Teatrelli „Spectacole independente în premieră”.

Micro-stagiunea a debutat, în luna septembrie, cu spectacolul „Povestea elefantului”, de și în regia Andreei Iacomiță, o producției a trupei NOD care a propus un spectacol – alegorie despre cum poveștile ne pot salva în momentul marilor crize existențiale.

 

Amintirile Bucureștiului sunt transformate în dans și sunet prin performance-ul „RETRO REC” - o călătorie în timp orchestrată de coregrafa Simona Dabija și compozitorul Vlaicu Golcea care, alături de jurnalistul Ionuț Dulămiță și antropologul Bogdan Iancu, au documentat istoria orală a culturii de clubbing și petrecere a timpului liber din București a ultimilor 60 de ani. Performace-ul este programat în 26 și 27 septembrie şi pe 3 şi 4 octombrie, cu câte două reprezentații pe zi, de la 19:00 și 20:00.

 

În luna octombrie, micro-stagiunea continuă cu spectacolul „Orfani” de Dennis Kelly, în regia Laurei Ducu, cu reprezentații programate în zilele de 1 şi 2 octombrie, de la ora 19:00. Textul publicat în 2009 de autorul londonez Dennis Kelly explorează violenţa în mediile urbane, în ceea ce LiterNet a numit „Crimă şi pedeapsă la colţul străzii”. Din distribuția spectacolului fac parte Iulia Alexandra Neacșu, Șerban Ghilvaci și Robert Oprea.

 

Micro-stagiunea premierelor independente la Teatrelli se încheie cu „Așteptându-l pe Ulise”, un spectacol-concert după „Odiseea” lui Homer, cu două reprezentații în 9 și 10 octombrie, de la ora 19:00. O poveste transformată în muzică de Cristina Juncu, Alexandros Raptis, Sebastian Marina și Eliza Păuna.

 

„Teatrelli este un spațiu în care încurajăm experimentul. Micro-stagiunea spectacolelor independente, găzduite de Teatrelli, este o ocazie foarte bună să vedem la lucru tineri artiști cu proiecte pline de curaj. Toate cele 4 premiere independente contribuie la ceea ce înseamnă Teatrelli pe scena culturală din București, așa că invităm publicul să le descopere.“ declară Liviu Romanescu, Director artistic al Teatrelli.

 

 

×
Subiecte în articol: Teatrelli Povestea elefantului RETRO REC