x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Teatrul de animaţie, elixirul copilăriei

Teatrul de animaţie, elixirul copilăriei

de Maria Sârbu    |    05 Dec 2010   •   20:04
Teatrul de animaţie, elixirul copilăriei

141167-pinocchio-teatrul-tandarica-bucuresti-romania.jpgLa teatrul de animaţie, toţi spectatorii sunt la fel. Copiii, prin firescul vârstei, se simt în lumea lor, a basmelor. Adultul, când intră într-o astfel de sală, îi dă frâu liber copilului cuibărit într-un colţ al sufletului său. La teatrul de animaţie, publicul este ademenit de un erou din poveste, şi nu de un actor-vedetă. La teatrul de animaţie, vedetă poate fi Pinocchio, Micul Prinţ, Cipolino, Motanul Încălţat, Scufiţa Roşie, Tom Degeţel, Păcală şi multe alte personaje care prind viaţă pe scenă datorită unor artişti talentaţi şi profesionişti aflaţi mereu “în umbră”. Artistul-regizor care gândeşte şi creează spectacolul de animaţie, artistul care confecţionează păpuşile pentru teatru, artistul mânuitor de marionete sau artistul de sub mască nu ies în evidenţă. Ei şi-au asumat anonimatul în momentul alegerii profesiunii pe care o fac fără pretenţii, dar cu dragoste şi credinţă în această artă.

La Teatrul Ţăndărică s-a încheiat ieri Festivalul Internaţional al Teatrului de Animaţie “Bucurii pentru copii. Spectacole de colecţie”. Zece zile, în cele două săli din Piaţa Lahovari, copii şi adulţi au trăit în lumea poveştilor de ieri şi de azi transpuse în scenă prin cele mai diverse procedee artistice şi tehnice. A fost ca o vrajă. S-a văzut cât de puternică poate fi influenţa artei marionetei asupra oricărui public.

Selecţia a întrecut orice aşteptare. De la Ierusalim, Teatrul Train a fost invitat cu un spectacol “pentru întreaga familie” – “Pasărea care vesteşte ploaia”, artiştii îmbinând iscusit întâmplarea cu jocul umbrelor şi cu arta-joc Origami, primind şi un premiu – pentru inventivitate şi rafinament. Tot din oraşul sfânt, Şcoala de teatru vizual a venit cu un impresionant spectacol creat de Jacqueline Pearl, vorbind în primul rând despre femeia a cărei viaţă este dominată de politic, de război, pe când ea are o menire pe lume – maternitatea. Pavel Vangheli, de la Praga, a gândit în spectacolul său “Marionete care dansează” (foto) ca păpuşile mari să uimească atunci când sunt puse “alături” cu jazzul, bluesul, când ele cântă alături de actor. Au contribuit, de asemenea, la programul variat şi calitativ artişti din Bulgaria, Turcia, Franţa, Republica Moldova. Partea “naţională” a festivalului a arătat frumuseţea, dar şi grija artiştilor din domeniu pentru spectacolul de animaţie. Minunatul Apolodor – personaj creat de Gellu Naum – a fost adus în scenă de păpuşari de la “Puck” din Cluj-Napoca, iar prezenţa lor la “Ţăndărică” cu frumoasa creaţie, “Apolodor” (foto), răsplătită cu Premiul pentru valoarea repertoriului şi calitatea transpunerii scenice. Şi gălăţenii de la “Gulliver” au plecat acasă cu o distincţie – Premiul pentru valenţele poetice şi plastice acordat spectacolului “Motanul încălţat”. Au bucurat ochiul vigilent al publicului şi alte creaţii ale teatrelor din ţară, printre care “Purceluşul fermecat” (“Luceafărul” din Iaşi) şi “Respiraţii” (“Ariel” şi Universitatea de Artă Teatrală din Tg. Mureş).

“Ţăndărică”, în calitatea sa de organizator al festivalului, a pus “la bătaie” spre consumul spiritual mai multe spectacole “de colecţie”, dar şi o premieră, cu montarea-bijuterie: “Pinocchio”, apreciată cu premiul “merita restitutio”. Regizorul Cristian Pepino, un artizan al artei animaţiei româneşti şi mondiale, a adus prin această nouă variantă a poveştii lui Carlo Collodi o bucurie imensă publicului de orice vârstă. “Ţăndărică” a mai beneficiat de un premiu în festival, ce i-a revenit “pentru varietatea şi modernitatea limbajului” spectacolului semnat de Alexander Hausvater “Galaxia Svejk”.

Merită laudă conducerea Teatrului Ţăndărică (director Călin Mocanu, secondat de Raluca Tulbure) şi pentru acordarea în cadrul festivalului a două trofee ce nu pot fi contestate de cineva: Premiul de Excelenţă în animaţia românească, ediţia a X-a – artistului păpuşar Constantin Brehnescu (Teatrul “Luceafărul” din Iaşi), aflat în slujba acestei arte din 1951, şi Premiul de Excelenţă pentru corpul tehnic în teatrul de animaţie, aflat la prima ediţie – Gheorghe Vasile, care de 60 de ani “face” luminile la Teatrul Ţăndărică.

×
Subiecte în articol: arte teatru