x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Teatrul de Comedie sărbătorește online Ziua Mondială a Teatrului

Teatrul de Comedie sărbătorește online Ziua Mondială a Teatrului

de Magdalena Popa Buluc    |    19 Mar 2020   •   18:34
Teatrul de Comedie sărbătorește online Ziua Mondială a Teatrului

Teatrul de Comedie anunță lansarea programului COMEDIA ÎN CARANTINĂ, care se va desfășura în perioada 27 martie – 15 mai și va cuprinde o serie de materiale video din arhivă, însoțite de un salut din partea unui actor din distribuție, dar și unele create special în contextul situației actuale. Toate acestea vor fi difuzate exclusiv în mediul online și vor putea fi vizionate gratuit.

Proiectul va debuta vineri 27 martie, ora 19.00, fiind primul an în care Ziua Mondială a Teatrului va fi sărbătorită, din păcate, doar în mediul virtual. Din dorința de a marca această zi, dar și de a aduce COMEDIA în casele oamenilor, pe canalul de youtube al Teatrului de Comedie va fi încărcată filmarea integrală a spectacolului O SCRISOARE PIERDUTĂ de I.L. Caragiale, regia Alexandru Dabija, decor Puiu Antemir, costume Anca Răduță, muzica Ada Milea.

Distribuția: Marius Florea Vizante (Ștefan Tipătescu), George Mihăiță (Agamemnon Dandanache), Valentin Teodosiu (Zaharia Trahanache), Florin Dobrovici (Tache Farfuridi), Eugen Racoți (Iordache Brânzovenescu), Marcel Iureș (Nae Cațavencu), Dragoș Huluba (Ghiță Pristanda), Dorina Chiriac (Un cetățean turmentat), Mihaela Teleoacă (Zoe Trahanache), Dan Rădulescu (Ionescu, Popescu).

 

Detaliile legate de modalitatea de accesare vor fi comunicate ulterior pe pagina de facebook a Teatrului și pe site. De asemenea, acesta reprezintă primul spectacol dintr-o selecție de șapte titluri, comedii care au la bază texte românești, urmând ca programul tuturor reprezentațiilor incluse în proiect să fie afișat pe site. Fiecare spectacol va fi disponibil online timp de o săptămână.

×
Subiecte în articol: ziua mondiala a teatrului