Un vis din nopţile de altădată

Mereu mi-e dor de Stefan Iordache. Nu stii niciodata cine sunt luminile vietii tale. Chiar daca nu-i prietenul tau la sarbatori, petreceri si iesiri la votca, nu stiu cum cu plecarea unora iti ramane si in tine un gol neluminat, rece, dusmanos. Acesta e semnul ca cel plecat a fost important pentru tine si pentru anii tineri a vietii tale si te simti sfasiat de dor.

Mi-aduc aminte cum ne-ntalneam la biblioteca Institutului de Teatru. Cat de respectuos deschidea cartea, apoi mangaia pagina, aseza cartea sa-i fie bine si ei si citea scolareste, cuminte si foarte atent.

Dupa ce am terminat studiile, fiecare dintre noi alerga dupa fericire.

Stefan vorbea cu religiozitate despre perioada lor nebuna, boema generatiei lui. Primul capitol al boemei bucurestene povestit de Stefan Iordache era imediat dupa terminarea Institutului, dupa anul 1963. Venisera in Bucuresti pe la toate teatrele ea, generatia lor: Iordache, Repan, Dinica, Hossu si toti ceilalti.

Era fascinanta povestirea lui Stefan despre aventurile lor.

Inca se gaseau bauturile fine si adevarate, tigari bune si toate delicatesele care dupa anul 1974 au disparut. Erau multe baruri de noapte – 'Melody', 'Continental', 'Katanga'. Era o viata nocturna teribila. La 'Melody' canta Dan Spataru.

Hossu, Repan, Stefan Iordache – povestea el – mergeam dupa spectacol, noapte de noapte, incepand cu 'Podgoria', 'Gradinita', 'Ambasador', 'Athenee Pa­lace', 'Melody', 'Bufetul Garii'. 'Bufetul Gari' era la mare inal­time. Trebuia ajuns si acolo, inain­te de ciorba de burta si ca­feaua tare cu lamaie multa de la 'Ambasador'.

Era un fel de abonament. Incepusera si sa fie cunoscuti din piesele de teatru, televi­ziune, film – caci erau si actori foarte buni. Varfurile.

Stefan statea in Rahova si povesteste ca de multe ori dormea in bar, nu se mai ducea acasa. Lungindu-se prea mult petrecerea, chelnerii plecau acasa, ii lasau stapani pe actorii nostri si cand veneau ei spuneau ce au consumat si plateau. Ce simplu era. Ce e drept, multi incercau, dar nu rezistau toti. 'Unii cadeau ca mustele. Era chiar o intrecere cine rezista.' Tineretea ajuta boema. 'Ne dregeam repede, dormeam o zi, doua, si eram ca nou nascuti.' Cand repetau, jucau, aveau premiera se lua vacanta de la 'petrecareala'. Nu se bea mult dar se vorbea, se discuta. Meseria se facea si acolo. Vorbeau despre cei mai mari actori care disparusera, despre carti nou aparute, despre spectacole, despre turneele ve­nite din strainatate care erau multe, altfel decat acum. In loc de Shakira era Peter Brook cu 'Visul unei nopti de vara' de Shakespeare si in loc de trupa irlandeza de dans era turneul rusilor cu trupa lui Tovstgonov. Nu se putea lipsi de la o astfel de sarbatoare a sufletului. Discutii lungi, niciodata despre bani, se cautau piese, se cautau roluri, se cautau informatii despre ce se joaca-n lume. Si ce pasionati erau! Si ce multe stiau!

'Cand moare un actor, moare o lume', scrie Stefan.

Cand moare o generatie se duc obiceiuri, bucurii, invataturi. Euforia aceea a prieteniei, a vietii in colectiv. Nevoia de iubire si mai ales de prietenie. A bea impreuna e un protocol al sufletului. Altfel nu vine inspiratia. Asta vine de la scriitori. De la betiile cu acele coctei­luri Molotov unde se amestecau zdravan coniac, votca, whisky, pa­linca, tarie-bautura alba.

La aceste intalniri toata lumea recita, toata lumea canta si interpreta lucruri minunate si, din aceasta 'gramada' actoriceasca, majoritatea scria versuri.

Continuarea in numarul urmator