x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru UNITER a participat la cel de-al 37-lea Congres al Institutului Internațional de Teatru

UNITER a participat la cel de-al 37-lea Congres al Institutului Internațional de Teatru

de Magdalena Popa Buluc    |    27 Sep 2024   •   18:35
UNITER a participat la cel de-al 37-lea Congres al Institutului Internațional de Teatru

În perioada 18 – 23 septembrie, reprezentantele UNITER – Centrul Român al ITI, Aura Corbeanu, vicepreședinte executiv și Doina Lupu, director programe au participat la cel de-al 37-lea Congres al Institutului Internațional de Teatru (Antwerp-Belgia și Den Bosch-Olanda).

Congresul Mondial ITI este un eveniment emblematic care reunește membrii ITI și comunități globale ale artelor spectacolului de pe diferite continente. Al 37-lea Congres a fost co-organizat de Centrul Flamand din Belgia al ITI, Centrul Olandez al ITI și Secretariatul General al ITI.

Tema ediției a fost „Embrace and Connect”, având misiunea de a evidenția puterea transformatoare a artelor performative în sprijinirea unității în mijlocul conflictelor și diviziunii. Congresul a găzduit conferințele și ședințele statutare ITI, Adunarea Generală și reuniunile Comitetelor, discursuri și discuții în panel. Din dorința de a integra comunitățile locale de arte ale spectacolului, evenimentul a inclus, de asemenea, spectacole de teatru local, evenimente de networking, spectacole de teatru pentru tineret, cu scopul de a crea prilejuri de conexiuni artistice.

În cadrul acestui congres, a avut loc Adunarea Generală a ITI pentru alegerea Președintelui și Consiliului Executiv. Dr. Jessica Atwooki Kaahwa, vicepreședinte al Consiliului Regional ITI Africa a fost aleasă Președinte al Comitetului Executiv al Institutului Internațional de Teatru.

„Un institut teatral internațional de succes este interesul nostru comun, nu preocupări individuale. În inima acestei misiuni se află un angajament de a organiza un Consiliu Executiv eficient și funcțional, unul care să  reprezinte și gestioneze cu adevărat interesele tuturor membrilor ITI. Aceste alegeri ne oferă șansa să reafirmăm valorile democrației, inspirației, inclusivității, colaborării și transparenței – valori ce leagă comunitatea noastră artistică globală.” – Jessica Atwooki Kaahwa

 

 

×